Aleea Celebrităților

De-a lungul timpului, Sibiul a fost martorul şi beneficiarul aportului extraordinar adus de numeroasele personalităţi culturale şi artistice la dezvoltarea Sibiului aşa cum îl cunoaştem azi. Fiecare dintre aceste personalităţi are o poveste distinctă şi extraordinară, care o leagă de destinul Sibiului şi care rămâne ţesută în fibra intimă a comunităţii. Aleea Celebrităţilor este gândită ca un loc permanent de celebrare și de recunoaştere a acestor contribuţii, reprezentând un tribut adus realizărilor în domeniul cultural și artistic din Sibiu sau în legătură cu acesta.

George Banu

George Banu (1943-2023) a fost critic și om de teatru născut în România și stabilit la Paris din 1973. A studiat la Academia de Teatru și Film București, coleg de generație cu regizorul Andrei Șerb...

Ion Caramitru

Ion Caramitru a fost unul dintre cei mai importanți și apreciați actori de teatru și film din România. S-a născut în 1942. În 1964 și-a obținut licența în Actorie la Institutul de Artă Teatrală și ...

Claus Peymann

Claus Peymann este regizor de teatru, născut în 1937, în Bremen. Între 1966 și 1969 este la conducerea instituției Theater am Turm (TAT) din Frankfurt, iar în 1970, împreună cu Peter Stein și alții...

Éric-Emmanuel Schmitt

Éric-Emmanuel Schmitt este unul dintre cei mai apreciați scriitori francofoni din lume. Cărțile sale sunt traduse în 48 de limbi, iar piesele sale de teatru sunt montate în peste 50 de țări. S-a nă...

Krzysztof Warlikowski

Krzysztof Warlikowski este regizor de teatru și operă, născut în Polonia în 1962. Este cunoscut pentru stilul său nonconformist cu care pune în scenă atât piese din repertoriul clasic, cât și din c...

Sasha Waltz

Sasha Waltz este una dintre cele mai apreciate coregrafe, dansatoare și regizoare din lume. După ce a urmat studiile instituției School of New Dance Development din Amsterdam, și-a îndreptat atenți...

Götz Teutsch

Götz Teutsch este violoncelist, născut în 1941, în Transilvania, descendent al marii familii Teutsch din Sibiu. Unul dintre înaintașii săi, Georg Daniel Teutsch, are o statuie în curtea Catedralei ...

Constantin Chiriac

Stimate domnule președinte Chiriac,  Această stea pe Aleea Celebrităților a Sibiului vi se cuvine, vine natural, pentru întreaga contribuție pe care ați avut-o în dezvoltarea culturală a orașului. ...

Evgeny Mironov

Actor de teatru și star de cinema rus, aclamat și pe plan internațional, Evgeniy Mironov a participat la mai multe proiecte internaționale de teatru dirijate de regizori ca Peter Stein (Germania), ...

Gigi Căciuleanu

Gigi Căciuleanu este cunoscut pe întreg mapamondul pentru cariera sa de dansator și coregraf. A dansat în compania Pinei Bausch și a Mayei Plisetskaya, a primit medalia Steaua României în rang de C...

Kazuyoshi Kushida

Kazuyoshi Kushida (n. 1942), este actor, regizor și director artistic al Matsumoto Performing Arts Centre. După ce studiază la școala de actorie Haiyu-za, în anul 1965, se alătură companiei de teat...

Klaus Maria Brandauer

Klaus Maria Brandauer (n. 1943) este actor, regizor de film și profesor la Max Reinhardt Seminar în Viena. Aclamat în întreaga lume pentru paleta largă de roluri interpretate atât în film, cât și î...

Joël Pommerat

Joël Pommerat (n. 1963) a fondat compania Louis Brouillard în 1990. Pune în scenă doar propriile piese și caută să creeze un teatru vizual, în același timp intim și spectaculos. A produs spectacole...

Ariane Mnouchkine

Ariane Mnouchkine s-a născut pe 3 martie 1939 la Boulogne, este regizoare și directoare a Théâtre du Soleil, pe care l-a fondat în 1964 împreună cu prietenii săi de la ATEP (Asociația Teatrală a St...

Christoph Marthaler

Născut în Erlenbach, lângă Zurich, Christoph Marthaler a studiat flautul și oboiul înainte de a se îndrepta spre teatru. Muzica rămâne o prezență puternică în montările sale, nu numai în cazul nume...

Declan Donnellan

Declan Donnellan, născut în 1953, este regizor de film, teatru, autor și co-fondator, împreună cu Nick Ormerod, al companiei de teatru Cheek by Jowl, cât și director asociat al Teatrului Național d...

Eimuntas Nekrošius

Eimuntas Nekrošius (1952-2018) a absolvit Institutul de Teatru Lunacharski din Moscova în 1978. A lucrat la Teatrul de Stat pentru Tineret din Vilnius (1978-1979) și la Kaunas Drama Theatre (1979-1...

Eugenio Barba

Eugenio Barba, născut în 1936, este o personalitate marcantă a teatrului contemporan. Este regizor, teoretician, creator de școală și fondator al legendarului Teatru Odin (1 octombrie 1964). Specta...

Luk Perceval

Luk Perceval și-a început cariera de teatru în 1979, ca actor la Teatrul Național din Anvers, de unde a plecat după cinci ani, pentru a-și înființa propria sa trupă independentă, „Blauwe Maandag Co...

Krystian Lupa

Krystian Lupa este un renumit regizor de teatru și scenograf polonez; câștigător al Premiului Europa pentru Teatru în 2009. Considerat un gigant al teatrului, Lupa face parte dintre marile personal...

Lev Dodin

Născut în 1944 în Siberia, Lev Dodin a început să studieze teatrul de mic, la Teatrul pentru Tineri din Leningrad. Imediat după absolvirea liceului intră la Institutul de Teatru Leningrad și studia...

Marcel Iureș

Având o impresionantă carieră în teatru și cinematografie, absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, Marcel Iureș urmează un traseu ascendent în teatru și film, d...

Martin Hochmeister

Martin Hochmeister, n. 1740 – d. 1789, tipograf și librar sas din Sibiu, a învățat meșteșugul tipăririi în tipografia lui Johann Barth din Sibiu. În 1773, a câștigat la loteria imperială 108 florin...

Ohad Naharin

Ohad Naharin (n. 1952) se numără printre coregrafii contemporani cei mai importanți ai momentului. A fost director artistic al Batsheva Dance Company între 1990 și 2018, unde viziunea sa îndrăzneaț...

Peter Brook

Peter Stephen Paul Brook (1925-2022) a fost unul dintre cei mai importanți regizori de teatru și film din a doua jumătate a secolului XX. A contribuit semnificativ la cercetarea formelor teatrale ș...

Nakamura Kanzaburo al XVIII-lea

Nakamura Kanzaburo al XVIII-lea (1955-2012) a fost unul dintre cei mai talentaţi şi iubiţi actori japonezi. Născut în 1955, şi-a făcut prima apariţie pe scenă ca Nakamura Kankuro al V-lea în aprili...

Neil LaBute

Neil LaBute (n. 1963), este regizor, scenarist și unul dintre cei mai controversaţi şi inovatori dramaturgi americani.Criticii au apreciat stilul pieselor sale ca având un ton mizantropic, Rob Wein...

Phillipe Genty

Păpușar francez. Format inițial ca designer grafic, Philippe Genty și-a început cariera cu o călătorie în timpul căreia a descoperit păpușăriile în întreaga lume. Filmul său, Le Tour du monde des m...

Radu Stanca

Dramaturg, poet, eseist și regizor de teatru, Radu Stanca s-a născut pe 5 martie 1920 la Sebeș și a murit la Cluj pe 26 decembrie 1962. Scrie încă de pe băncile școlii și până în 1945 are publicate...

Hideki Noda

Dramaturg, regizor, actor. S-a născut în Nagasaki în 1955; în iulie 2009, a fost numit director artistic al Tokyo Metropolitan Theatre, iar în prezent, predă la Tama Art University. Noda a înființa...

Isabelle Huppert

Isabelle Huppert este o actriță franceză care a jucat în peste 100 de filme și în numeroase producții. A câștigat multiple premii pentru cea mai bună actriță: la Festivalul de film de la Cannes pen...

Mikhail Baryshnikov

Mikhail Baryshnikov (n. 1948) este considerat unul dintre cei mai importanți dansatori ai secolului XX, uimind publicul cu aptitudinile sale fizice și tehnice și cu expresivitatea sa. Cunoscând fai...

Peter Sellars

Peter Sellars a devenit cunoscut la nivel internațional pentru interpretările sale inedite ale unor capodopere artistice și pentru proiectele la care a colaborat cu o paletă foarte largă de artiști...

Wajdi Mouawad

Wajdi Mouawad și-a petrecut copilăria în Liban, adolescența în Canada, iar în prezent locuiește în Franța. În 1991, a absolvit Facultatea națională de teatru, iar apoi a adaptat și a pus în scenă p...

Akram Khan

Constantin Chiriac: „Unul dintre cei mai apreciați artiști ai momentului, creator de producții de mare succes cu nume celebre în dialog, precum Sidi Larbi Cherkaoui, Sylvie Guillem, Israel Galván, ...

Denis O’Hare

Constantin Chiriac: „Actor de teatru, film și televiziune, cântăreț și autor de piese, premiat și nominalizat pentru cele mai importante distincții ale Americii, Denis O’Hare primește o stea pe Ale...

Helmut Sturmer

Constantin Chiriac: „Creator de spații de joc în teatru, film și operă, în România, Europa, SUA, Australia și America de Sud, alături de nume sonore ale regiei contemporane, Helmut Stürmer primește...

Israel Galvan

Constantin Chiriac: „Aclamat de publicul de pretutindeni, onorat cu numeroase premii naționale și internaționale, inclusiv National Dance Award UK și New York Bessie Performance Award, invitat la c...

Jan Lauwers

Constantin Chiriac: „Una dintre cele mai provocatoare personalități ale teatrului european, prezent cu spectacole pentru a treia oară la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, fondatorul N...

Charlotte Rampling

Constantin Chiriac: „Una dintre cele mai strălucitoare artiste ale lumii, distinsă cu zeci de premii, model, cântăreață, actriță de teatru și film, ajunge astăzi la Sibiu. Este greu să alegi dintre...

Yoshi Oida

Constantin Chiriac: „Actor, scriitor, profesor, cercetător, regizor de teatru, operă și film, Yoshi Oida primește o stea pe Aleea Celebrităților pentru contribuția sa impresionantă la creația, exce...

Emmanuel Demarcy-Mota

Emmanuel Demarcy-Mota s-a născut la 19 iunie 1970, fiul actriței portugheze Teresa Mota și al regizorului și dramaturgului francez Richard Demarcy. În 1988, a fondat Compagnie des Millefontaines, i...

Maia Morgenstern

Una dintre cele mai cunoscute și apreciate actrițe de teatru și de film din România, Maia Morgenstern s a născut în 1962, la București, într-o familie evreiască. A studiat la Academia de Teatru și ...

Michael Thalheimer

Michael Thalheimer s-a născut în 1965 lângă Frankfurt am Main. Începând cu 1985, a studiat actoria la Berna și a fost angajat ca actor la diverse teatre din spațiul german înainte de a prezenta, în...

Pippo Delbono

Personalitate creatoare complexă, actor de teatru și de film, regizor și autor, Pippo Delbono s-a născut în 1959 în Varazze (Italia), fiind cunoscut, în special, pentru activitatea sa desfășurată p...

Sidi Larbi Cherkaoui

Sidi Larbi Cherkaoui a debutat ca și coregraf în 1999 cu musicalul Anonymous Society de Andrew Wale, iar de atunci a făcut peste 50 de momente coregrafice care i-au adus mai multe premii internațio...

Stan Lai

„Cel mai bun dramaturg și regizor de limbă chineză din lume” (BBC); „Emblematic dramaturg și regizor de limbă chineză al generației sale” (China Daily); „Regizor de top al Asiei” (Asiaweek). Stan L...

Ioan Holender

Ioan Holender s-a născut în Timișoara. A fost student al Politehnicii din Timișoara, fiind exmatriculat în timpul celui de-al treilea an de studiu pentru că a participat la revolta studenților din ...

Alvis Hermanis

Născut în 1965 la Riga, Letonia, Alvis Hermanis a fost recent numit printre cele zece cele mai influente personalități de teatru european din ultimul deceniu de către DU Magazine, revistă elvețiană...

Marie Chouinard

Posesoare a peste treizeci de premii prestigioase în zona dansului, directoare la Bienala de la Veneția pentru Dans în perioada 2017-2020, Marie Chouinard primește o stea pe Aleea Celebrităților di...

Milo Rau

Răsfățat al marilor festivaluri de teatru și film, din Europa și din lume, directorul artistic al Teatrului Național din Gent, și, de anul acesta, director artistic la Wiener Festwochen, Milo Rau p...

Katie Mitchell

Una dintre cele mai complexe personalități artistice din lume, care a realizat peste o sută de spectacole de teatru și operă la cele mai mari instituții de spectacole din Europa, ajunge astăzi pe A...

Noa Wertheim

Sărbătorim împreună 30 de ani de existență a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, 75 de ani de existență a Statului Israel și 30 de ani de existență a Companiei de Dans Vertigo. Ce buc...

Tiago Rodrigues

Erou al construcției de punți între orașe, comunități și țări, unul dintre cei mai mari luptători pentru forța teatrului jucat în orice spațiu, distins cu Premiul Europa și cu alte nenumărate premi...

María Pagés

Una dintre cele mai premiate artiste din Spania și din Europa, creatoare de dialoguri artistice cu mari artiști ai lumii, precum Mikhail Baryshnikov și Sidi Larbi Cherkaoui, María Pagés primește as...

Victor Rebengiuc

Victor Rebengiuc (n. 10 februarie 1933) este unul dintre cei mai importanți actori români de teatru și de film. A absolvit UNATC „I.L. Caragiale” București în 1956, clasa prof. Aura Buzescu și Beat...

Peter Stein

„D-nul Stein – cea mai mare stea a regiei germane de după război, liderul Schaubühne din Berlin în zilele sale de glorie din anii 1970, şi copilul-minune adulat de critici, transformat apoi în defă...

Robert Wilson

Născut în Waco, Texas, Robert Wilson este unul dintre cei mai cunoscuți artiști vizuali și de teatru. Spectacolele sale neconvenționale conțin o varietate largă de mijloace artistice, inclusiv dans...

Rimas Tuminas

Rimas Tuminas (1952-2024) a fost unul dintre cei mai apreciați regizori de teatru europeni. A fost laureat al Premiului de stat al Federației Ruse și al Premiului național al Lituaniei. A primit di...

Thomas Ostermeier

Thomas Ostermeier s-a născut în 1968 la Soltau. Între anii 1992-1996, a studiat regia la Facultatea de Actorie „Ernst Busch”, Berlin. Între 1990-1991, a lucrat ca actor la producția Faust a lui Ein...

Tim Robbins

Tim Robbins, Director Artistic – The Actors’ Gang se numără printre cele mai apreciate și provocatoare voci ale cinematografiei contemporane; un talent cu multiple fațete, distins cu premiul Oscar,...

Silviu Purcărete

Silviu Purcărete, născut la București în 1950, este unul dintre cei mai cunoscuți regizori români de teatru, având o carieră impresionantă ce i-a asigurat renumele dincolo de granițele țării natale...

Vasile Șirli

Vasile Șirli este compozitor, născut la Variaș, România, trăiește la Paris din 1986. Educat la Timișoara și la Universitatea de Muzică din București, și-a dedicat creația teatrului, filmului, dansu...