Isabelle Adjani

Isabelle Adjani (n. 1955) este, fără îndoială, un nume care s-a impus în cinemaul internațional, în rândul celor mai bune actrițe din toate timpurile. Familiarizată cu lumea platourilor de filmare încă de la vârsta de 14 ani (odată cu rolul din filmul Le petit bougnat din 1970), cariera impresionantă a Isabellei Adjani adună roluri în peste 30 de producții cinematografice. A lucrat pentru La Comédie Française timp de doi ani, începând cu vârsta de 17 ani. În cinema, printre rolurile sale emblematice se numără cele din filmele Regina Margot (1994, în regia lui Patrice Chéreau), Camille Claudel (1988, în regia lui Bruno Nuytten) și Posedata (1981, în regia lui Andrzej Zulawski). A fost recompensată cu cinci premii César pentru Cea mai bună actriță, performanță unică în întreaga istorie. De asemenea, Isabelle Adjani este singura actriță care a primit vreodată două Premii Cannes în cadrul aceleiași ediții a prestigiosului festival (pentru rolurile din Posedata și Quartet, în 1981). La aceste performanțe se adaugă două nominalizări la Premiile Oscar. În 2010, este numită Cavaler al Legiunii de onoare.

Stea oferită de: