Peter Stein

„D-nul Stein – cea mai mare stea a regiei germane de după război, liderul Schaubühne din Berlin în zilele sale de glorie din anii 1970, şi copilul-minune adulat de critici, transformat apoi în defăimătorul auto-exilat al sistemului teatrului german [...] În 2000, el a pus în scenă în integralitate opera lui Goethe, Faust, într-o producție de 21 de ore care (deşi biletele costau 265 dolari) s-a jucat cu casa închisă, timp de un an și jumătate, la Hanovra, Berlin și Viena.” Jonathan Kalb, New York Times, 1 iulie 2007. Având o experienţă de peste 50 de ani ca regizor de teatru, câştigător al Premiul Europa pentru Teatru în 2008, Peter Stein este recunoscut pentru amploarea viziunii sale teatrale, rigoarea cercetării sale, inventivitatea sa scenografică şi capacitatea de a-şi reînnoi continuu arta. Printre montările sale mai recente amintim: Medea de Euripide (jucată la Siracuza şi Epidaur), Electra de Sofocle (Epidaur şi New York), Demonii de Dostoievski (Ateliers Berthier, Paris) şi operele Falstaff de Verdi (Opera din Lyon) şi Don Giovanni de Mozart (Chicago), Castelul Prinţului Barbă Albastră de Bartok (Scala din Milano), Lulu de Alban Berg (Viena, Lyon şi Milano). „Din momentul în care am văzut premiera la Londra, acum 50 de ani, mi-am dorit să pun în scenă Întoarcerea acasă. Este probabil cea mai întunecată piesă a lui Pinter, un text care pune în discuţie pericolele profunde care se găsesc în relaţiile umane, şi mai ales în precarele relaţii dintre sexe.” , spune Peter Stein


Constantin Chiriac:
„Unul dintre cei mai aclamaţi regizori de teatru şi operă din lume, creatorul fenomenului Schaubühne, Peter Stein primeşte o stea pe Aleea Celebrităţilor pentru felul unic în care a regândit arta regiei de teatru şi operă la final de veac şi început de mileniu.”

Stea acordată cu sprijinul: Institutul Cultural Român