Evgeny Mironov

Actor de teatru și star de cinema rus, aclamat și pe plan internațional, Evgeniy Mironov a participat la mai multe proiecte internaționale de teatru dirijate de regizori ca Peter Stein (Germania), Declan Donnellan (Marea Britanie), Thomas Ostermeier (Germania), Alvis Hermanis (Letonia), Robert Lepage (Canada), Eimuntas Nekrosius (Letonia), Robert Wilson (USA).
Una dintre cele mai importante vedete de film ale Rusiei, Evgeniy Mironov a apărut în Ars de soare și Ars de soare 2, de Nikita Mihalkov, în Jurnalul soției sale și Visând spațiul, de Alexei Uchitel și în August '44, de Mihail Ptashuk. A interpretat, de asemenea, roluri principale în numeroase seriale de televiziune, inclusiv în Idiotul lui Vladimir Bortko și Primul Cerc al lui Gleb Panfilov.
Născut în 1966, la Sararov, Evgeniy Mironov a absolvit Studio Theatre School din Moscova (la clasa profesorului Oleg Tabakov), și s-a alăturat companiei Studio Theatre a lui Oleg Tabakov în 1990 ca actor principal. Din decembrie 2006, Evgeniy Mironov deține funcția de director artistic al Teatrului de Stat al Națiunilor.
De două ori câștigător al Premiului de Stat și de trei ori laureat al Premiului Național de Teatru „Masca de Aur” la categoria Cel mai bun actor, Evgeniy Mironov este, de asemenea, laureat al „Christal Turandot” (de patru ori), al Premiului Internațional Stanislavski, al Marelui Premiu al Festivalul Internațional de Film de la Geneva, și al multor altora.


Constantin Chiriac:
,,Artistul care a cunoscut gloria și popularitatea ca actor de teatru, film și televiziune ca nimeni altul, Evgeny Mironov, primește o stea pe Aleea Celebrităților, pentru interpretările excepționale în spectacolele create de Peter Stein, Declan Donnellan, Eimuntas Nekrosius, Thomas Ostermeier, Robert Lepage, Alvis Hermanis și mulți, mulți alții, confirmând podul construit între marele teatru rus și cel occidental.''