PROGRAMUL DE VOLUNTARIAT ESTE O STRUCTURĂ ASOCIATĂ FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE TEATRU DE LA SIBIU ȘI ORGANIZATĂ DE TEATRUL NAȚIONAL „RADU STANCA” SIBIU.
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a început înscrierile pentru Programul de Voluntariat pentru FITS 2023. Cea de-a 30-a ediție a Festivalului se va desfășura în perioada 23 iunie și 2 iulie 2023.
Cei care doresc să fie voluntari FITS se pot înscrie până în 31 octombrie.
Alătură-te unei echipe excepționale și cunoaște oameni care au aceleași valori cu tine. Voluntarii FITS beneficiază de o multitudine de avantaje: training gratuit și formarea de deprinderi utile, mândria de a fi parte activă a comunității, experiență profesională și de viață.
Vei purta cu mândrie tricoul de voluntar, vei primi ecuson nominal și vei obține un certificat de voluntariat, ce poate ridica punctajul la concursurile organizate pentru ocuparea unui loc de muncă (voluntariatul este considerat experiență profesională, conform Legii 78 din 2014). Un astfel de certificat este chiar o șansă în plus dacă îți dorești să fii student al unei facultăți din străinătate.
Implicarea ta în organizarea celui mai important festival de arte ale spectacolului din România se va face printr-un program de educaţie non-formală, ce reuneşte anual o comunitate numeroasă de voluntari locali, naționali şi din străinătate! Suntem mândri că la Sibiu a fost creată cea mai mare şi importantă platformă de promovare a educaţiei non-formale prin intermediul artelor spectacolului.
Programul de Voluntariat FITS a luat naștere în cadrul Programului Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007.
Parteneriate
EU-Japan Fest s-a alăturat FITS și Programului Sibiu Capitală Culturală Europeană – 2007 datorită viziunii și creditului acordat dimensiunii voluntariatului. Astfel, pe durata celor 10 ani de parteneriat de excepție, peste 130 de tineri japonezi au venit la Sibiu și au contribuit la organizarea FITS.
În anul 2009, Primăria orașului Takayama, Japonia, a trimis un număr de 15 voluntari. În 2010, Mayumi Taniguchi a venit pentru prima dată la Sibiu, reprezentând alături de alți 3 voluntari orașul natal Takayama. Mayumi a revenit în fiecare an de atunci, iar în 2014 a devenit coordonatoarea voluntarilor internaționali. În 2012, orașele Takayama și Sibiu au devenit orașe înfrățite. Mayumi sprijină întărirea relațiilor de colaborare dintre cele două orașe. Astfel, în 2015 și 2016, cu ajutorul FITS, TNRS, al Primăriei Sibiu și Takayama, precum și al Ambasadei Române la Tokyo și al Colegiului Național Gheorghe Lazăr Sibiu, 5 voluntari români FITS au devenit voluntari ai Takayama Autumn Festival datorită proiectului STEP (Sibiu – Takayama Exchange Project). Acest proiect a debutat în 2009, când 3 voluntari sibieni au participat pentru prima dată la Takayama Autumn Festival.
SPAF (Seoul Performing Arts Festival, cea mai importantă bursă pentru artele spectacolului din Asia) a început colaborarea cu FITS în 2012, trimițând la FITS cel mai bun voluntar premiat. În 2016, SPAF și FITS au încheiat un parteneriat pentru 3 ani în vederea răsplătirii voluntarului desemnat ca fiind cel mai dedicat în realizarea sarcinilor SPAF, fiind răsplătit cu experiența de a fi voluntar în cadrul FITS în anul următor.
Profilul voluntarului FITS:
16 ani+
nu este în an terminal de studii
doritor să învețe, descopere, cunoască
serios, de încredere
asertiv și respectuos
empatic și pozitiv
atent
flexibil, politicos
Te ajutăm noi să te descoperi și să devii un super voluntar. Cum? Completează formularul de înscriere, vino la pregătire, reține informațiile pe care ți le punem la dispoziție ca să treci testele, fii serios și punctual. Restul vine de la sine!
Fii voluntar FITS, descoperă magia, simte bucuria, trăiește intens timp de 10 zile de festival, învață cât poți de multe, alege să trăiești o experință unică, pătrunde lumea misterioasă a artelor spectacolului.
Departamente
Afișaj
Responsabilități
Verificarea situației afișelor realizate de FITS per eveniment/spectacol
Organizarea și gestionarea afișelor FITS primite
Distribuirea afișelor și programelor către partenerii și locațiile FITS
Bursa de spectacole
Responsabilități
Comunicarea cu invitații Bursei de spectacole
Asistarea responsabilului în demersurile uzuale
Împărțirea materialelor promoționale în spațiile evenimentelor
Celula de Criză
Responsabilități
Gestionarea situațiilor neprevăzute din cadrul festivalului
Asistența altor coordonatori sau voluntari
Colaborarea cu alte departamente pentru îndeplinirea sarcinilor
Voluntarul va întâmpina situații în care este posibil să fie nevoit să rezolve o sarcină ce depinde de alt departament, întrucât acesta trebuie să cunoască responsabilitățile tuturor departamentelor
Există posibilitatea ca voluntarul să fie nevoit să rămână peste programul prestabilit
Companii
Responsabilități
Asigurarea comunicării între reprezentanții companiilor invitate și responsabilii FITS
Păstrarea legăturii cu departamentul logistic referitor la detaliile legate de compania repartizată
Asistarea companiei pe toată perioada în care stau în festival (montare, repetiții, spectacol, demontare)
Conferințe speciale și lansări de carte
Responsabilități
Comunicarea cu invitații
Împărțirea materialelor promoționale în spațiile evenimentelor
Asistarea responsabilului de departament în demersurile uzuale
Expoziții
Responsabilități
Comunicarea cu artiștii invitați
Împărțirea materialelor promoționale în spațiile expozițiilor
Asistarea responsabilului de departament în demersurile uzuale
Info Desk
Responsabilități
Oferirea de informații legate de festival în spațiul InfoPoint
Verificarea zilnică a programului festivalului și anunțarea eventualelor discrepanțe
Gestionarea ecusoanelor participanților FITS
Împărțirea materialelor promoționale în incinta spațiului InfoPoint
Logistică
Responsabilități
Asistarea membrilor departamentului în demersurile uzuale
Facilitarea comunicării între membrii departamentului și participanții festivalului
Outdoor
Responsabilități
Asistarea membrilor departamentului în activitățile curente
Facilitarea comunicării între membrii companiilor outdoor și responsabilii FITS
Împărțirea materialelor promoționale
Pr și comunicare
Responsabilități
Participarea la evenimentele speciale ale festivalului
Redactare de texte, rezumate ale evenimentelor
Comunicarea cu diverse persoane/invitați
Asistarea membrilor departamentului în activitățile curente
Protocol
Responsabilități
Asigurarea protocolului în spațiile festivalului
Asistarea responsabilului departamentului în demersurile uzuale
Sponsori
Responsabilități
Distribuirea materialelor promoționale în spațiile festivalului
Asistarea responsabilului departamentului în demersurile uzuale
Tehnic
Responsabilități
Asistent tehnic (utilizare PowerPoint sau video pentru proiecții)
Asigurarea traducerii, după caz, între reprezentanții FITS și tehnicienii companiilor invitate
Ticketing
Responsabilități
Verificarea/scanarea biletelor la intrarea în spațiile de spectacole
Asigurarea accesului în spațiile de spectacol
Oferirea de informații legate de spectacole
Video
Responsabilități
Asistarea la filmarea evenimentelor festivalului
Asistarea membrilor departamentului la montarea materialelor video
Manipularea echipamentului tehnic al festivalului
ECHIPA
Ștefania Dogariu- Coordonator Programul de Voluntariat - voluntari@sibfest.ro Mayumi Taniguchi - Coordonator Programul de Voluntariat - Internațional Daria Ciobanu - Coordonator Programul de Voluntariat - daria.ciobanu@sibfest.ro