People Power Partnership (PPP)

„People Power Partnership” este un proiect de teatru participativ, destinat spațiului public, care facilitează întâlniri reale și durabile între tineri, într-un context artistic. Pe parcursul proiectului, 104 tineri (cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani), provenind din orașele partenere, vor dezvolta 13 producții independente, dar și un spectacol final, de mari dimensiuni, ce va fi prezentat în turneu prin cele 11 orașe partenere, în cadrul unor festivaluri internaționale de prestigiu. „People Power Partnership” se va derula până pe 14 octombrie 2024.

În prima fază a proiectului, în fiecare dintre cele 7 orașe-gazdă stabilite de comun acord între parteneri, se vor reuni și vor lucra împreună timp de două săptămâni, câte 2 grupuri alcătuite din 8 participanți fiecare, provenind din orașe diferite și care au fost selectați, în prealabil, în urma participării la un atelier. Producțiile rezultate vor fi prezentate într-un spațiu public, constituind parte integrantă a unui festival de artele spectacolului. Textele ce vor sta la baza acestor spectacole se vor concentra pe teme sociale relevante și de actualitate. Prin intermediul acestui proces, tinerii participanți devin ei înșiși autori, contribuind la conceperea spectacolului prin propunerea unor subiecte inspirate din viața lor de zi cu zi: provocările societății în care trăiesc, globalizarea, amenințările pentru mediul înconjurător etc. O formă de exprimare apreciată de tânăra generație, hip-hopul, ca tip de cultură urbană, servește atât ca generator de mișcare fizică, cât și ca suport muzical. Întregul demers este susținut de către o echipă de creație.

În a doua etapă a proiectului, participanții contribuie la realizarea producției principale, în grupuri de 8 persoane din câte patru orașe partenere, care se bazează pe primele 13 producții realizate în prima etapă. După premiera mondială din Freiburg, producția finală va fi prezentată în cadrul festivalurilor asociate, în diferite componențe ale grupurilor.
Pe toată durata desfășurării proiectului, partenerii susțin schimburile culturale dintre participanți prin perioade de activitate intensă și evaluare sistematică a strategiilor concrete de dezvoltare a publicului, demers gestionat de către Universitatea de Științele Educației din Freiburg, prin evaluare de specialitate și publicare a rezultatelor obținute.
Lider de proiect: Aktionstheatre PAN.OPTIKUM Freiburg (Germania).

Partenerii proiectului: PASSAGE Festival, Helsingør (Danemarca); Varazdin Tourist Board (Croația); Art Factory LOFTAS, Vilnius și Alytaus miesto Teatras, Alytus (Lituania); Foundation INITIUM, Riga (Letonia); Bitó Produccions/Temporada Alta Salt/Girona (Spania); Município de Loulé și Camara Municipal de Lisboa (Portugalia); Magna Vitae, Lincolnshire (Marea Britanie); Fondazione Via Maestra, Venaria (Italy); SE.S.TA - Centre for Choreographic Development, Praga (Cehia), Teatrul Național Radu Stanca, Sibiu (România), Pädagogische Hochschule, Freiburg (Germania).

Pentru mai multe informații cu privire la acest proiect puteți accesa următorul link: www.people-power-partnership.eu