Șapte personalități remarcabile ale lumii artistice mondiale au fost distinse ieri cu stele pe Aleea Celebrităților din Sibiu

Șapte personalități remarcabile ale lumii artistice mondiale, în frunte cu actorul și regizorul american John Malkovich, au fost distinse ieri cu stele pe Aleea Celebrităților din Sibiu, în cadrul FITS, unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru și artele spectacolului din lume. Alături de Malkovich, au mai primit câte o stea faimoasa actriță franceză Isabelle Adjani, regizoarea germană Susanne Kennedy, coregrafa Anne Teresa De Keersmaeker, regizorul grec Theodoros Terzopoulos, regizorul român David Esrig și dramaturgul norvegian Jon Fosse, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură în 2023. 


Evenimentul a continuat cu Gala Celebrităților, care a adus laolaltă mari personalități ale lumii culturale, într-o celebrare a Teatrului și a Prieteniei. Gala Celebrităților a avut loc după acordarea stelelor și a adus pe scenă personalitățile distinse cu o stea pe Aleea Celebrităților, precum și o selecție de momente de muzică, dans și circ prezente în FITS 2024, fiind un eveniment dedicat recunoașterii publice a meritelor marilor artiști distinși la Sibiu și un prilej pentru celebrarea activității profesionale.


Elma Esrig, fiica lui David Esrig, a fost prezentă la Sala Thalia şi a primit distincţia de la Alexandru Creanga, Head of Marketing Keepcalling după un laudatio al Ambasadorului României în Austria, Emil Hurezeanu. 


Steaua dedicată regizoarei Susanne Kennedy a fost oferită de Claudia Griech, directorul general al E.ON Energie România. În numele regizoarei Susanne Kennedy a preluat distincţia Christian Plate, Ministrul Plenipotentiar al Republicii Federale Germania in Romania, după un laudatio al lui Jochen Sandig.


Steaua dedicată lui Theodoros Terzopolous a fost oferită de Sergiu Oprescu, preşedintele Alpha Bank, şi preluată de Octavian Saiu.


Anne Teresa de Keersmaeker
a primit distincţia din partea Gildei Lazăr, Head of Corporate Affairs & Communications, Romania, Moldova, Bulgaria JTI, care a susţinut şi laudatio-ul dedicat artistei.


Steaua pentru Jon Fosse a fost oferită de Bogdan Neacşu, CEO CEC Bank, şi primită de Andrei Terian, pro-rectorul Universității „Lucian Blaga” Sibiu, care a susţinut şi laudatio-ul. 


Steaua pentru Isabelle Adjani a fost preluată de Julien Chiappone-Lucchesi – directorul Institutului Francez din România, care a primit distincţia de la Laura Mihăilă, Marketing Director la Raiffeisen Bank România.


John Malkovich
a primit distincţia din partea Mihaelei Lupu, CEO UniCredit Bank, după un laudatio susţinut de dramaturgul american Neil LaBute.


Faust
de Johann Wolfgang von Goethe, în regia lui Silviu Purcărete, s-a jucat din nou cu casa închisă la Fabrica de Cultură UniCredit. Spectacolul Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu împlinește în curând 17 ani de la premiera din 19 septembrie 2007, iar în tot acest timp s-a jucat de fiecare dată cu sala plină. Spectacolul se distinge prin complexitatea tehnicilor artistice aplicate unui text clasic, aparținând lui Johann Wolfgang von Goethe. Faust e mai mult decât un spectacol de teatru. Este o experienţă extrasenzorială la graniţa dintre Pământ şi Iad, un peisaj amplificat prin proiecţii, muzică rock live, zeci de actori şi dansatori şi o coloană sonoră originală. La baza acestui Faust stă improvizaţia, textul lui Goethe constituind punctul de plecare pentru o compoziţie teatrală în care cuvântul nu este primordial. 


Tot la Fabrica de Cultură UniCredit s-a jucat si Domnișoara Iulia de August Strindberg, în regia Luminiței Țâcu de la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău. Domnișoara Iulia a obținut premiul pentru Cel mai bun spectacol de forme mici la Gala Premiilor UNITEM 2024.

La Teatrul Gong s-a jucat Balena de Samuel D. Hunter, în regia lui Andrei Huțuleac de la Teatrul Metropolis din București. Spectacolul „Balena” ne transformă în martorii încercării unui om însingurat de a se împăca cu propriile alegeri și, mai ales, de a câștiga iertarea celor pe care îi iubește. Spectacolul a primit o nominalizare pentru Cel mai bun actor în rol principal la Gala Premiilor UNITER 2024, Sorin Miron.


Desigur nu au lipsit nici spectacolele de circ contemporan din spațiile în aer liber din Sibiu, precum Bodyguarzi, Jump Cut, Focul Pasiunii, Între vis și realitate, dar și cele de dans și muzică, precum Euforia, Inimă de lup, Basmele Grimm, Îngeri & Demoni. 

Seara s-a încheiat cu avanpremiera extraordinarului spectacol Ritualuri - Gala de închidere FITS - Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, în regia lui Emil Pantelimon, dirijor Anna Ungureanu. Un reper al vieții muzicale și diplomației culturale, Corul Madrigal este definit prin sonoritatea sa specifică și un repertoriul vast, tehnica non-vibrato, amplasamentul stereofonic în scenă și costumele impunătoare. Distins cu numeroase premii internaționale, Corul Madrigal a fost prezent pe cele mai importante scene ale lumii, cu mii de concerte și spectacole. În anul 2023, la aniversarea a 60 de ani de existență, Madrigal a susținut al șaselea turneu în SUA, unde a cântat inclusiv în Congresul american, iar în 2024 a filmat la Machu Picchu, în cadrul primului său turneu în America de Sud.

Tot la sfârșitul zilei, în Piața Mare din Sibiu, zeci de mii de localnici și turiști s-au bucurat de un concert live din partea Vioricăi și a lui Ioniță de la Clejani & Taraful Clejanilor. Un spectacol unic prin structura și diversitatea programului, de la cântul din fir de păr de cal și țambal mic la alăturări insolite cu rock sau hip-hop, concertul lor este o întoarcere în timp și o călătorie în viitor.

Penultima zi de FITS a adus în fața publicului și o serie de conferințe speciale dintre care amintim lansarea cărții Monarhia Habsburgică (1848 – 1918), în prezența E.S. Emil Hurezeanu, ambasador al României în Austria și Rudolf Graf, lansarea cărții Unlikely Japan and other plays, un dialog între Octavian Saiu și Neil Labute, dramaturg, regizor de film și scenarist american, întâlnirea cu Jochen Sandig, antreprenor cultural german, fondator a patru instituții culturale în Berlin. 
Conferința Frațietatea - Dialogul cu aproapele a preotului prof. Constantin Necula s-a desfășurat la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime”. „Se pierd cuvinte. Unii oameni au început să urască tot ceea ce a constituit pentru generații conținut de umanitate. Pierdem cuvine ca „pace socială”, „camaraderie- tovărășie” ori pur și simplu ne irităm la astfel de cuvinte. Comuniunea în numele păcii lui Hristos (ecumenicitatea) își pierde sensul când e prezentată fără pace și fără Hristos. Rămân în viață cuvinte-simbol. Frățietatea este unul dintre ele. Să încercăm să-i aflăm conținutul”, a spus Constantin Necula.

Transcrieri ale conferințelor speciale FITS 2024, precum și multe alte articole dedicate secțiunilor din cadrul acestei ediții de Festival sunt disponibile pe blog.sibfest.ro.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, 830 de evenimente și 5000 de artiști din 82 de țări

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru și artele spectacolului din lume, are loc anul acesta la Sibiu în perioada 21 iunie – 30 iunie, tema ediției cu numărul 31 fiind PRIETENIE. Până în acest moment, FITS are 830 evenimente incluse în program și așteaptă peste 5000 de artişti din 82 de țări. Printre noutăţile din acest an se numără o schimbare de structură pentru Bursa de Spectacole, evenimentul asociat FITS, care reprezintă o platformă de dialog între tinerii artişti, operatorii culturali, instituţiile de spectacole şi reţelele culturale. Ediţia din acest an va include şi un bogat sezon francez, care va celebra cei 100 de ani ai Institutului Francez în România, precum şi un amplu sezon polonez, care va oferi o avanpremieră a Sezonului Cultural România-Polonia 2024-2025. Aplicația FITS include în acest moment toate evenimentele programate în cadrul ediţiei din acest an şi permite personalizarea programului şi multe alte facilități. Aplicaţia FITS poate fi descărcată gratuit atât în Google Play, pentru Android, cât și în AppStore, pentru iOS.