Cea de-a noua zi de FITS aduce în fața publicului spectacole captivante de teatru, muzică și dans, dintre care patru sunt cu acces liber.
Conform tradiției, FITS prezintă în perioada festivalului, care anul acesta are loc între 21 și 30 iunie, FITSRecomandă - o rubrică informativă cu cele mai captivante spectacole ale zilei.
Sumarul recomandărilor de spectacole:
-
Gala Celebrităților - Gala FITS 2024 aduce laolaltă mari personalități ale lumii culturale, într-o celebrare a Teatrului și a Prieteniei.
-
Îngeri & Demoni - Expresivitatea celor două interprete învăluie publicul într-o atmosferă cuceritoare. Un spectacol rafinat și de neratat.
-
Domnișoara Iulia - Cel mai bun spectacol de forme mici - Gala Premiilor UNITEM 2024 - Un spectacol care, în mod cert, vă va face să vă uitați altfel la noi ca specie.
-
Double Fiesta - Un eveniment în care fiecare spectator este liber să își clădească propria experiență, bazată pe felul în care se recunoaște pe sine și pe alții prin această „petrecere-oglindă”
-
Faust – O experienţă puternică despre cunoaștere, credinţă, durere şi iubire.
Sumarul recomandărilor de spectacole cu acces liber:
-
Jiai - Suwa-no-Yataro din Naninwa organizează o slujbă de comemorare a 13 ani de la moartea copilului său decedat
-
Aleea Celebrităților - Stelele ediției FITS 2024: John Malkovich, Susanne Kennedy, Anne Teresa de Keersmaeker, Theodoros Terzopoulos, Isabelle Adjani, David Esrig, Jon Fosse
-
Bodyguarzi - Cei doi bodyguarzi, Tony și Tony, sunt într-o misiune importantă: trebuie să protejeze orașul și pe locuitorii acestuia.
-
Don Quixote - Spectacolul trezește în fiecare persoană puterea de a continua să lupte împotriva nedreptăților, în ciuda fragilității noastre ca oameni.
-
Euforia - Un spectacol de muzică și dans la înălțime, care se desfășoară pe o platformă suspendată în aer
Gala Celebrităților - Gala FITS 2024 aduce la Filarmonica de Stat Sibiu, Sala Thalia, mari personalități ale lumii culturale, într-o celebrare a Teatrului și a Prieteniei.
Filarmonica de Stat Sibiu, ora 19:00
Stelele ediției FITS 2024: John Malkovich, Susanne Kennedy, Anne Teresa de Keersmaeker, Theodoros Terzopoulos, Isabelle Adjani, David Esrig, Jon Fosse. Gala Celebrităților are loc după acordarea stelelor și aduce pe scenă personalitățile distinse cu o stea pe Aleea Celebrităților, fiind un eveniment dedicat recunoașterii publice a meritelor marilor artiști distinși la Sibiu și un prilej pentru celebrarea activității profesionale.
Prețul unui bilet la gală pornește de la 70 de lei
Îngeri & Demoni - Expresivitatea celor două interprete învăluie publicul într-o atmosferă cuceritoare. Un spectacol rafinat și de neratat
Melinda Samson & Noémi Miklós
România
Catedrala Luterană Evenghelică ,,Sf. Maria”, ora 19:00
Lucrările incluse în programul concertului sunt piese pentru voce şi orgă din creaţia compozitorilor G. F. Händel, R. Wagner, F. Poulenc şi în special Louis Vierne. Muzica este inspirată de rugăciune, dar și de creaturile mitice ce ornează fațada catedralei Notre-Dame, care a jucat un rol decisiv în formarea compozitorului Louis Vierne. Acesta a fost unul dintre cei mai apreciați reprezentanți ai stilului simfonic francez, fiind organistul Catedralei Notre-Dame din Paris timp de 37 de ani, adoptând un limbaj muzical aparte, cu tente impresioniste. Expresivitatea celor două interprete învăluie publicul într-o atmosferă cuceritoare. Un spectacol rafinat și de neratat.
Durata: 1h
Prețul la acest spectacol pornește de la 40 de lei
Domnișoara Iulia - Cel mai bun spectacol de forme mici - Gala Premiilor UNITEM 2024 - Un spectacol care, în mod cert, vă va face să vă uitați altfel la noi ca specie
De: August Strindberg
Moldova
Fabrica de Cultură - UniCredit - Sala „Eugenio Barba”, ora 19:00
„Populăm o lume a resentimentelor și drama „Domnișoara Julie” de August Strindberg tratează această temă. Declasații, săracii, cei nedreptățiți social își cer drepturile. Femeile și le cer și ele în fața bărbaților. Marea Bătălie socială, Marele Război de gen, antagonismele dintre bărbați și femei într-ale amorului, lupta dintre femei pentru un bărbat, lupta unui bărbat cu o femeie pentru a ocupa alături de ea o poziție socială – iată principalele direcții ale acestui produs teatral.” – Maria Pilchin. „Un spectacol care, în mod cert, vă va face să vă uitați altfel la noi ca specie.” (Maria Pilchin). Cel mai bun spectacol de forme mici - Gala Premiilor UNITEM 2024
Spectacol prezentat în limba română, cu traducere în limba engleză
Spectacol nerecomandat celor sub 16 ani
Durata: 2h
Prețul la acest spectacol pornește de la 40 de lei
Double Fiesta - Un spectacol în care fiecare spectator este liber să își clădească propria experiență, bazată pe felul în care se recunoaște pe sine și pe alții prin această „petrecere-oglindă”
Un spectacol de: Andrea Gavriliu
România
Facultatea de Litere și Arte (str. Banatului 12) , ora 19:00
Așa cum titlul deja divulgă, este vorba despre o petrecere, ocazia este irelevantă, fiecare spectator este liber să își clădească propria experiență, bazată pe felul în care se recunoaște pe sine și pe alții prin această „petrecere-oglindă”. Dispunerea în spațiu facilitează apropierea spectatorilor de petrecere, astfel încât ei nu vor rămâne la stadiul de voyeur care privește, detașat ci se vor putea conecta la energia celor 16 performeri. „Double Fiesta” este un spectacol de teatru fizic bazat pe un material coregrafic elaborat, care, preț de 59 de minute, este menit să exprime fina tranziție de la sobrietate/control/conștiință de sine la ebrietate/agresivitate/stare de transă.
Spectacol prezentat în limba română, cu traducere în limba engleză
Spectacol nerecomandat celor sub 14 ani
Durata: 59min
Biletele la acest spectacol se găsesc la intrare.
Faust – O experienţă puternică despre cunoaștere, credinţă, durere şi iubire
De: Johann Wolfgang von Goethe
România
Fabrica de Cultură - UniCredit - Sala Faust, ora 22:00
„Faust” e mai mult decât un spectacol de teatru. Violent, emoţionant şi visceral, „Faust” îşi invită publicul la o experienţă puternică despre cunoaștere, credinţă, durere şi iubire. Este o experienţă extrasenzorială la graniţa dintre Pământ şi Iad, un peisaj amplificat prin proiecţii, muzică rock live, zeci de actori şi dansatori şi o coloană sonoră originală. La baza acestui „Faust” stă improvizaţia, textul lui Goethe constituind punctul de plecare pentru o compoziţie teatrală în care cuvântul nu este primordial. Producţia se remarcă prin decor şi light design de o impresionantă forţă evocatoare, costume sugestive, elegante sau burleşti, muzică antrenantă sau copleşitoare cu efecte adecvate ambianţei funambuleşti, proiecţii video ingenios articulate în arhitectura întregului demers scenic.
Spectacol prezentat în limba română, cu traducere în limba engleză
Spectacol nerecomandat celor sub 16 ani
Durata: 1h 55min
Prețul la acest spectacol pornește de la 100 lei.
Jiai - Suwa-no-Yataro din Naninwa organizează o slujbă de comemorare a 13 ani de la moartea copilului său decedat
Regia: Akihiro Yamamoto
Japonia
Muzeul Brukenthal, ora 11:00
Suwa-no-Yataro din Naninwa organizează o slujbă de comemorare a 13 ani de la moartea copilului său decedat. Între timp, în Kyoto, o mamă aniversează a 13-a zi de naștere a fiului ei. Fiul își amintește viața sa anterioară în mod neașteptat, menționând numele tatălui său, Suwa-no-Yataro. Mama și copilul pornesc într-o călătorie către Naniwa pentru a-l găsi și sosesc fix la templul în care Yataro își jelește fiul. Recunoscându-l pe Yataro, băiatul este cuprins de emoție, participând la o reuniune emoționantă. Conștienți de natura trecătoare a reîntâlnirii lor, cei doi se despart, păstrând cu ei dragostea profundă și compasiunea pe care o împărtășesc.
Durata: 45 min
Accesul la acest spectacol este liber
Aleea Celebrităților - Stelele ediției FITS 2024: John Malkovich, Susanne Kennedy, Anne Teresa de Keersmaeker, Theodoros Terzopoulos, Isabelle Adjani, David Esrig, Jon Fosse
PARCUL CETĂȚII, ora 18:00
Stelele ediției FITS 2024: John Malkovich, Susanne Kennedy, Anne Teresa de Keersmaeker, Theodoros Terzopoulos, Isabelle Adjani, David Esrig, Jon Fosse. De-a lungul timpului, Sibiul a fost martorul şi beneficiarul aportului extraordinar adus de numeroasele personalităţi culturale şi artistice la dezvoltarea Sibiului aşa cum îl cunoaştem azi. Fiecare dintre aceste personalităţi are o poveste distinctă şi extraordinară, care o leagă de destinul Sibiului şi care rămâne ţesută în fibra intimă a comunităţii. Aleea Celebrităţilor este gândită ca un loc permanent de celebrare și de recunoaştere a acestor contribuţii, reprezentând un tribut adus realizărilor în domeniul cultural și artistic din Sibiu sau în legătură cu acesta.
Accesul la acestă gală este liber.
Bodyguarzi - Cei doi bodyguarzi, Tony și Tony, sunt într-o misiune importantă: trebuie să protejeze orașul și pe locuitorii acestuia
Cie Albedo
Franța
Pietonala Nicolae Bălcescu, ora 18:30
Cei doi bodyguarzi, Tony și Tony, sunt într-o misiune importantă: trebuie să protejeze orașul și pe locuitorii acestuia. Arată ei ca niște bătăuși, dar puteți fi siguri că sunt bine-intenționați: vor să vă protejeze de alții… și de voi înșivă! Pericolul este peste tot, iar cei doi știu prea bine ce au de făcut. Dacă nu vreți să ieșiți în evidență, vă escortează, dacă ieșiți pe balcon să luați o gură de aer, vă împiedică să vă aruncați, dacă vreți să mergeți încolo, ei vă aduc încoace…
Durata: 30-45 min
Accesul la acest spectacol este liber
Don Quixote - Spectacolul trezește în fiecare persoană puterea de a continua să lupte împotriva nedreptăților, în ciuda fragilității noastre ca oameni.
Un spectacol de: Stefano Tè
Italia
Pietonala Nicolae Bălcescu, ora 19:00
Reinterpretarea lui Don Quijote, prin abordarea poetică propusă de Teatro dei Venti, evidențiază necesitatea de a acționa împreună împotriva provocărilor de orice fel. Spectacolul trezește în fiecare persoană puterea de a continua să lupte împotriva nedreptăților, în ciuda fragilității noastre ca oameni. Alături de miracolul creat prin intermediul mijloacelor tradiționale în teatrul de stradă - picioroangele, muzica live, mașinăriile teatrale - este folosit, cumva atipic, textul poetic. Rezultă în final o călătorie onirică, prin ale cărei semnificații ne întoarcem la rădăcinile dorințelor noastre. Lupta lui Don Quijote, care reverberează și în slujitorul său de încredere, Sancho Panza, simbolizează rezistența la renunțare, refuzul de a ne obișnui cu răul, scrutând cu privirea un viitor care are nevoie de conștiința noastră, în plenitudinea ei.
Durata:1h
Accesul la acest spectacol este liber.
Euforia - Un spectacol de muzică și dans la înălțime, care se desfășoară pe o platformă suspendată în aer
Regia: Samuel Delgado
Spania
Piața Mare, ora 21:30
„Euforia”, în ambele versiuni prezentate la Sibiu, este un spectacol de muzică și dans la înălțime, care se desfășoară pe o platformă suspendată în aer. În greaca veche, „Euforia” este puterea de a îndura. Pentru noi este un mod de a depăși vicisitudinile vieții și un spațiu în care ne încearcă emoții puternice de încântare și bucurie. Muzica va purta „Euforia” într-o călătorie în înaltul cerului, unde dansatorii vor da startul unei petreceri, uimind publicul cu dansul și acrobațiile lor.
Durata: 30min
Accesul la acest spectacol este liber.