A început cea de-a 32-a ediție FITS. Bill Murray și Kathleen Turner sunt printre personalitățile legendare care vor susține spectacole la Sibiu

Cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Sibiu are loc între 20 și 29 iunie și propune sute de spectacole de teatru, dans, circ contemporan, muzică clasică și contemporană, dar și expoziții, conferințe și ateliere.

Timp de 10 zile mari nume ale artelor spectacolului vor fi prezente la Sibiu pentru a participa la FITS și la structurile asociate Festivalului: Bursa de Spectacole de la Sibiu, Festivalul Universităților de Teatru și Management Cultural, Platforma de Cercetări Doctorale, Therme Forum și Platforma de Arte Vizuale.

A venit momentul să culegem roadele muncii de peste an şi să ne bucurăm împreună de Miracolul artei. Este clipa pe care o aşteptăm încă de la finalul ediţiei precedente, iar emoţia reîntâlnirii ne dă întotdeauna energia să continuăm. Anul acesta spunem MULŢUMESC tuturor artiştilor, partenerilor şi Măriei Sale, Publicul, fără de care toate acestea n-ar fi fost posibile.” a declarat Constantin Chiriac, preşedintele FITS.
 
Bill Murray și Kathleen Turner printre invitații speciali ai acestei ediții
 
Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru Sibiu propune un program din care fac parte un spectacol-concert cu legendarul Bill Murray (Lumi noi / New Worlds), un spectacol între teatru și circ contemporan cu actrița americană Kathleen Turner (Ascultă-mă / Listen to Me), co-producția Teatrului Național Radu Stanca cu Tokyo Metropolitan Theatre – Iona / Jonah, în regia lui Silviu Purcărete, un spectacol semnat de Tiago Rodrigues, directorul Festivalului de la Avignon (Morții nu mai mănâncă iaurt / No Yogurt for the Dead), o producție Schaubühne Berlin semnată de Milo Rau, directorul Vienna Festival (Vizionara / The Seer), dar și spectacole de dans contemporan ale Beijing Dance Academy sau Scapino Ballet Rotterdam.
 
Un total de 842 de evenimente vor avea loc pe parcursul celor 10 zile, fiind așteptați peste 5000 de artiști din 82 de țări. 
 
 Anul acesta, 7 noi nume vor fi omagiate pe Aleea Celebrităților: actorii americani Bill Murray și Kathleen Turner, actorul japonez Kuranosuke Sasaki, scriitorul nigerian Wole Soyinka, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1986, dramaturgul şi regizorul francez Alexis Michalik, coregraful belgian Alain Platel, precum și dramaturgul Eugène Ionesco.
 
Tema din acest an – MULȚUMESC – reprezintă legătura între generozitate, bucurie, puterea de a dărui, emoție și relația dintre artiști și public, mijlocită de toți cei care contribuie la susținerea acestui miraculos proces.
 
Mai multe detalii privind spectacolele indoor, outdoor şi online din cadrul FITS 2025
sunt disponibile pe site-ul sibfest.ro şi prin intermediul aplicaţiei mobile FITS.

*** 

 Echipa de comunicare FITS
Welcome to
20–29 June 2025 Tickets Available