Thomas Ostermeier

Thomas Ostermeier s-a născut în 1968 la Soltau. Între anii 1992-1996, a studiat regia la Facultatea de Actorie „Ernst Busch”, Berlin. Între 1990-1991, a lucrat ca actor la producția Faust a lui Einar Schleef la Facultatea de Artă, Berlin, iar între 1993-1994, a fost asistent regie și actor alături de Manfred Karge la Weimar și la Berliner Ensemble. Între 1996-1999, Ostermeier a lucrat ca director artistic al scenei Baracke din cadrul Deutsches Theater, Berlin. Din 1999, Ostermeier este regizor rezident și membru al Departamentului Artistic al Schaubühne. A regizat, de asemenea, numeroase producții ca invitat la alte teatre germane, iar în noiembrie 2004, a fost numit curator („artiste associé”) al Festivalului de la Avignon; de atunci, multe dintre producțiile sale au fost invitate aici, cel mai recent fiind Richard III, în 2015. Pe lângă numeroase premii pentru producții individuale, ca de exemplu Premiul Friedrich-Luft (Măsură pentru măsură), Grand Prix de la Critique pentru John Gabriel Borkmann (2009) și Premiul Criticilor din Barcelona (Hamlet, 2009), Thomas Ostermeier a primit, în 2011, Leul de Aur al Bienalei de la Veneția pentru întreaga sa operă. Succesul său răsunător la publicul francez și prezența frecventă a pieselor sale în Franța au fost recompensate de către Ministerul Francez pentru Cultură și Comunicare în februarie 2015, când a fost numit Commandeur dans l’Ordre des Arts et des Lettres.


Constantin Chiriac:
„Artist aflat la apogeul carierei sale, râvnit de marile scene ale lumii, Thomas Ostermeier primește o stea pe Aleea Celebrităților, pentru creațiile sale excepționale, realizate împreună cu artiști celebri de pretutindeni, cu care a dezvoltat o nouă practică a teatrului: Emoția în Mișcare și care a impus excelența în conducerea Teatrului Schaubuhne.”