S-a născut la Sevilla, în Spania, într-o familie de dansatori, fiind fiul lui José Galván și al Eugeniei de los Reyes. Format în tradiția clasică a flamenco-ului, Galván a început însă, încă de la prima sa creație, ¡Mira! / Los zapatos rojos (1998), să reinventeze limbajul corporal al acestui stil, inspirându-se nu doar din forme apropiate genealogic, precum corida, ci și din dimensiunile performative ale altor ritualuri ale culturii populare, de la fotbal la activism și travesti.
Fiecare dintre creațiile sale, printre care Torobaka împreună cu Akram Khan, La Fiesta, La Edad de Oro, RI TE cu Marlene Monteiro Freitas, La Consagración de la Primavera, Mellizo Doble cu El Niño de Elche și reinterpretarea operei Carmen de Bizet, reprezintă o nouă etapă în căutarea unui dans eliberat de convențiile unei tradiții flamenco cristalizate. Demersul său artistic urmărește readucerea dansului la esența actului de a dansa.
Israel Galván a fost distins cu unele dintre cele mai prestigioase premii internaționale, printre care Premio Nacional de Danza (2005), New York Bessie Performance Award (2012 și 2021) și National Dance Award for Exceptional Artistry (2016 și 2023). În 2016, a fost numit Ofițer al Ordinului Artelor și Literelor în Franța.
Eveniment prezentat în limba spaniolă, cu traducere în limba engleză Spania
ACCES PE BAZĂ DE ÎNSCRIERE, ÎN LIMITA LOCURILOR DISPONIBILE. PENTRU VALIDAREA ÎNSCRIERII ESTE NEVOIE DE ATAȘAREA CV-ULUI. ÎNSCRIERILE SE POT FACE DIN 28 MAI 2026 PÂNĂ ÎN DATA DE 10 IUNIE 2026 LA ADRESA constantin.gajim@ulbsibiu.ro