MICRO-FOLIE SIBIU – HOTSPOT CULTURAL BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE
Micro-Folie este un proiect cultural conceput de Ministerul Culturii din Franța și coordonat de La Villette care a fost adus pentru prima dată în România în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu 2018. Conceput ca un spațiu complex de familiarizare cu cele mai importante capodopere găzduite de instituțiile de cultură din Franța, dar și ca un spațiu de învățare prin joc, Micro-Folie (care a fost, până în prezent, implementat în aproape 200 de orașe din întreaga lume) propune publicului de toate vârstele trei structuri complementare, fiecare cu propriul său specific: Muzeul digital, Realitatea virtuală și Fab Lab.
1. MUZEUL DIGITAL: Reunind peste 500 de capodopere din 12 instituții culturale și muzee naționale din Franța (precum Muzeul Luvru, Centrul Pompidou, Castelul Versailles, Muzeul Orsay, Filarmonica din Paris etc.), acest spațiu le permite vizitatorilor să acceseze, prin intermediul unor tablete, informații despre picturi, spectacole de balet, dans contemporan, operă sau teatru, arhitectură, obiecte din patrimoniul universal, dar și piese muzicale din repertoriul clasic sau modern.
2. REALITATEA VIRTUALĂ: Echipați cu ochelari, telefoane și căști de ultimă generație, vizitatorii accesează aproximativ 40 de video-uri preluate de pe canalele Arte, pentru a experimenta, în varianta 360˚, explorări subacvatice, zboruri pe deasupra munților, dar și recitaluri de muzică ori vizite ghidate în muzee importante ale spațiului occidental.
3. FAB LAB: Conceput ca un spațiu flexibil care poate funcționa fie ca ludotecă, fie ca atelier în care copiii vor fi asistați de diverși traineri, această alveolă a Micro-Folie le va oferi participanților posibilitatea de a lucra cu imprimante 3D și markere inteligente, pentru a crea sau personaliza diverse obiecte sau desene.
Abonamentul online este valabil pe toată durata de desfășurare a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, 20 iunie - 29 iunie 2025.
Biletul unic online se poate achiziționa cel mai tărziu cu trei ore înainte de sfârșitul evenimentului online și este valid până la sfârșitul difuzării acestuia.
Spectacolele online sunt disponibile timp de 24 de ore de la ora difuzării. Dacă achiziționați bilet după începerea difuzării, accesul va fi valabil doar până la expirarea celor 24 de ore de la ora de start. Exemplu: dacă spectacolul dumneavoastră a început la ora 17:00, veți putea achiziționa biletul până la ora 15:00 a zilei următoare.
După prima accesare a fiecărui spectacol, codul de vizionare este valabil timp de 4 ore.
Pași de urmat pentru vizionarea evenimentelor online în cadrul celei de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu:
Accesați www.sibfest.ro În meniul din partea de sus a paginii apăsați butonul "PROGRAM & BILETE"
Selectați butonul DUPĂ CATEGORIE , iar la butonul Toate evenimentele selectați Online
Derulați lista până la evenimentul dorit și accesați evenimentul
Apăsați butonul View Stream
Introduceți codul de acces în fereastra nou deschisă
Derulați până în dreptul playerului video și apăsați butonul play (triunghi)
Vizionare plăcută!
Situațiile de nefuncționalitate pot fi sesizate oricând pe adresa de mail scena@sibfest.ro sau telefonic, în intervalul orar 9:00 – 21:00, la numărul de telefon: 0728048945