Expoziție de textile Intervenția textilă a artistei Marlene Herberth investighează arhetipuri și simboluri vernaculare cu scopul de a înțelege și transpune elemente ce relevă politicile identității colective. Pornind de la structura elementară a pânzei simple, ce înțelege intersecția dintre urzeală și băteală ca pe o gramatică primordială în producția textilelor, lucrarea urmărește modurile în care comunitățile își înscriu diferențele pe un substrat material comun. Dungile, codurile cromatice, vocabularul ornamental și motivele heraldice migrează între geografii și contexte istorice, de la cămăși balcanice și broderii transilvănene la kilimuri, stindarde sau drapele naționale. Instalația este traversată de fire de lână roșie cusute manual, intervenții liniare viscerale care funcționează simultan ca metafore pentru țesutul conjunctiv și pentru rană; acestea evocă simbolismul recurent al sângelui: ca indicator de rudenie, sacrificiu, violență și regenerare. Prezența lânii destabilizează totodată autonomia steagului individual prin aducerea lor împreună într-un asamblaj extins, aproape anatomic. Inserate în suprafețele textile, oglinzile-amulete activează lucrarea ca un câmp relațional și performativ. Aici artista face apel la funcția lor protectoare și liminală în tradițiile rituale românești, săsești și maghiare (de la utilizarea lor în decorarea coroanelor de nuntă, la practicile funerare). Acestea transformă instalația într-un dispozitiv fragmentat de reflecție, difracție și conștiință de sine. Privitorul devine astfel implicat în lucrare, confruntându-și propria imagine într-o matrice de semne folclorice și embleme politice.
TOATE STEAGURILE NOASTRE propune identitatea ca o construcție poroasă, construită prin afect și negocierea continuă a spațiului dintre sine și celălalt.
ARTIST STATEMENT – Marlene Herberth
Într-o multitudine de culturi ale diferențelor, ce ne unește? Țesăturile sunt o bază comună a tuturor culturilor, o matrice primordială: urzeala și băteala, verticalele și orizontalele care se încrucișează fac parte din ADN-ul umanității, ca un alfabet structural din care s-au născut toate limbajele textile. Pe această bază comună, popoarele și-au marcat diferențele: dungi, culori, ornamente, talismane. Dungile roșii străbat istoria asemenea sângelui. Le regăsim în huipiluri și kilimuri, în cămăși balcanice și mantii andine, în prapori și în steaguri naționale. Roșul marchează viața și sacrificiul, fertilitatea și conflictul, eterna trecere dintrun trup în altul. În lucrarea TOATE STEAGURILE NOASTRE, firele de lână roșie aduc aminte de acest sânge — un element pe care îl împărtășim cu toții — o amintire viscerală că sub fiecare emblemă se ascund răni și rituri comune, de la traumă la vindecare. Prin aceste fire fragile, unite asemenea unui organ, comunitățile supraviețuiesc, transmițând mai departe un limbaj esențial: o gramatică a motivelor și a gesturilor, o limbă a mâinilor care lucrează. Pe aceste steaguri sunt cusute oglinzi. În folclorul transilvănean, ele protejau miresele în cununile de nuntă, alungând deochiul la pragul căsătoriei; străluceau în podoabele festive din tradițiile românești, săsești, maghiare și rrome; erau acoperite la înmormântări, pentru ca sufletul celui plecat să nu rămână captiv în reflexia lor. În Toate steagurile noastre, oglinzile transformă materialul într-o suprafață de reflecție polimorfă. Fiecare steag se schimbă odată cu mișcarea privitorului, purtând simultan talismanul folcloric și emblema politică. În istoriile microcomunitare și regionale descoperim cum noi înșine suntem cusuți din fire pe care mâinile noastre le fac vizibile. Dacă înțelegem că tot ceea ce suntem se reflectă în „celălalt”, granița dintre „noi” și „ei” începe să se dizolve. Acestea sunt toate steagurile noastre: un arhetip țesut care vorbește despre legătura dintre noi, despre felul în care suntem prinși în aceeași pânză simplă, străbătuți de râuri de lână roșie și vegheați de roiul de oglinzi care ne amintesc că fiecare identitate este, în același timp, reflexia alteia.
Marlene Herberth construiește în proiectele sale artistice și curatoriale ecosisteme vii, interconectate. Pornind de la antropologie și arhive vernaculare, împletește ritualul, ficțiunea și fractura politică în crearea unor medii imersive, unde memoria este sursă de inspirație pentru viitor. Lucrând cu fragmente — obiecte, simboluri, textile, arhive — construiește arhitecturi afective care conectează microistoriile cu imaginarul colectiv, activând patrimoniul ca infrastructură a transformării. Este co-fondatoare a KraftMade Research & Lab, alături de Alex Herberth, o platformă de programe centrate pe patrimoniu unde comunitatea, peisajul și istoria sunt colaboratori activi ai practicii lor.
Iris Ordean este interesată de rețelele local–global înțelese ca organisme rizomatice și curatoriază în formate diverse, situate în câmpul extins al artei. Cu o formare în geografie culturală și teorie critică (Durham University) și în istoria artei (University of St Andrews), practica sa urmărește să genereze colaborări transnaționale care investighează funcția artei așa cum este aceasta experimentată în afara structurilor canonice ale muzeelor și galeriilor. În ultimii ani, Iris a activat în calitate de curator independent pentru expoziții și proiecte culturale realizate în parteneriat cu institute culturale, galerii și spații artist-run, dar și cu organizații active în societatea civilă. În prezent, este lector asociat de Istoria Artei, Teorie Critică și Estetică la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.
.png?locale=ro)
