Expoziție de pictură, grafică, sculptură, textile, tehnici mixte și sticlă
În cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu 2026, Filiala Sibiu a UAPR, propune unul dintre cele mai importante proiecte expoziționale ale anului: Salonul de Arte Vizuale al UAP Sibiu, un eveniment cu participare internațională.
Urmând tema acestui prestigios festival, artiștii UAP propun o meditație vizuală asupra temei Suflet, articulată între fragilitatea materiei și memoria afectivă a imaginii. Sufletul, ca prezență vie, dar și stare de trecere fragilă, contemplativă, aproape ritualică. Lucrările de pictură, grafică, sculptură, textile, tehnici mixte, sticlă, reunite vor modela un spațiu al introspecției, unde gestul plastic este formă de respirație interioară, iar semnul și simbolul conțin densitate poetică. Dincolo de discursul estetic, intervențiile artistice vor deschide o zonă sensibilă a percepției, un teritoriu al mesajului șoptit, al tăcerii, al luminii, al umbrei și al neliniștii fertile, în care este invocat sufletul. Pentru că valoarea artei nu constă neapărat în perfecțiunea estetică, cât în capacitatea ei de a păstra viu ceea ce este profund uman. Iar atât timp cât omul va continua să simtă, să iubească și să spere, sufletul va avea nevoie de artă așa cum respirația are nevoie de aer.
Ca în fiecare an, artiștii plastici vor contribui la complexitatea spectacolului vizual al FITS și la consistența mesajelor de prietenie, recunoștință, comuniune sufletească și la bucuria de a fi împreună.
Organizatori: Filiala Sibiu a UAPR, Muzeul Național Brukenthal, FITS
Participă: membri ai UAPR din Sibiu, Alba-Iulia, Cluj-Napoca, München și Lille
Curator: dr. Iulia Mesea, istoric și critic de artă
Coordonator: dr. Florin Viorel, președintele Filialei Sibiu a UAPR