Spectacole / Teatru
Pescărușul (online)
De: A.P. Cehov
Regia: Dumitru Acriș
Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu
România

Celebra actriță Arkadina sosește la moșie împreună cu iubitul ei, marele scriitor Trigorin. Toți ai casei se reunesc pentru a viziona spectacolul de teatru regizat și scris de Treplev, fiul Arkadinei. Începând din acest punct se conturează și se destramă vise și povești de iubire: Treplev o iubește pe Nina, care visează să devină actriță, profesorul Medvedenko o iubește pe Mașa, care la rândul ei este îndrăgostită de Treplev. Fiecare este conectat la altcineva; fiecare iubește pe altcineva. 

Pasiuni interzise ies la suprafață, gânduri nerostite răbufnesc, oamenii se aruncă cu disperare în brațele unor străini care le-ar putea oferi iluzia fericirii.

Publicul se pregătește să asiste la un spectacol în care formele noi intră în conflict cu cele vechi. Fiecare este singur cu propriul sentiment al ratării, al însingurării și al bătrâneții. 

„Pescărușul” lui Cehov se dovedește acum mai actual ca niciodată. Producția regizată de Dumitru Acriș vorbește despre diferențele de gândire dintre generații, dar și despre culisele raporturilor interumane cu toată sinceritatea, devotamentul și meschinăria aferente. 

Chemat pe scenă, publicul are parte de un tur de forță actoricească, o experiență teatrală intensă, vibrantă, aproape tactilă, de o autenticitate dureroasă.


Dramaturgie:
Angelina Roșca Ichim
Scenografie: Alin Gavrilă
Coregrafie: Ștefan Lupu
Distribuția: Ofelia Popii, Iustinian Turcu, Alexandrina Grecu, Antonia Dobocan, Ciprian Scurtea, Pali Vecsei, Adrian Matioc, Serenela Mureșan, Alexandru Malaicu, Liviu Vlad, Viorel Rață


Spectacol prezentat în limba română, cu traducere în limba engleză
Durata: 2h 30min
Data premierei: 18.11.2023
Titlul original: Pescărușul
Sezonul românesc, sibian și francofon
Reprezentații și Acces

25 Iunie, 16:00

Online   
24h