“George Roșu este un artist contemporan cunoscut pentru mesajele sociale puternice. Prin lucrările sale, el explorează teme precum absurditatea cotidianului, relația individului cu arta, cultura și politica contemporană, toate ambalate într-o estetică aparent simplă, dar provocatoare. Într-un spațiu artistic globalizat și postmodern, George Roșu se folosește de umor pentru a critica normele și convențiile societății actuale. Asta ar fi o caracterizare generală, la prima mână.
Acum concret legat de expoziția aceasta: pisoarul - șapcă a lui George Roșu se apropie mult de dadaism. Sau de realism, activism? Nimic nu mai e sigur și limpede în vremurile noastre, când ceea ce pare parodie și evenimentele șocante de neimaginat sunt de fapt reale, în viața politică internațională. Reamintesc că mișcarea dadaistă a apărut în 1916 la Zürich, în contextul șocului generat de Primul Război Mondial. Fondată de un grup de artiști și intelectuali, printre care Tristan Tzara, Hugo Ball și Hans Arp, mișcarea a fost un protest împotriva războiului, a violenței. Dadaismul a pus accent pe absurd, spontaneitate și anti-artă.
O șapcă roșie (asociată sau nu cu o mișcare politică de peste ocean) transformată simbolic în pisoar e sau nu absurdă? E sau nu e un gest firesc de revoltă? E sau nu e artă? Dadaiștii promovau prin artă și literatură lipsa sensului și revolta, în contrast cu raționalitatea și logica, pe care le considerau responsabile pentru distrugerea societății. Șapca - pisoar are pentru mine tot sensul din lume, deci nu e absurdă. E rațională. Lipsa de înțelegere a lucrării mi se pare absurdă, lipsită de sens. Dacă nu înțelegi lucrarea înseamnă că nu știi ce se întâmplă în lume, înseamnă că ai locuit pe o insulă pustie în ultimii ani.
Mic rezumant din istoria artei: Pisoarul lui Marcel Duchamp (semnat cu pseudonimul R. Mutt), cunoscut sub numele de Fountain, este una dintre cele mai influente lucrări ale secolului XX. Duchamp a trimis această piesă la o expoziție organizată de Society of Independent Artists din New York, în 1917. Regulamentul susținea că orice lucrare înscrisă va fi acceptată, însă pisoarul lui a fost refuzat, declanșând o dezbatere despre natura artei care cred că e validă și în ziua de azi. Fountain a apărut într-un moment în care mai multe mișcări artistice radicale (cum ar fi dadaismul) contestau tradițiile artei occidentale. Fountain a marcat o schimbare în percepția artei, punând accent pe idee și context, în loc de măestrie tehnică sau de estetică. De-a lungul anilor, numeroși artiști au creat lucrări omagiu sau inspirate de Fountain. Multe din lucrările lui George Roșu par (dar nu sunt) anti-artă. Și în secolul XXI mai sunt încă privitori care caută în artă oglindirea unei estetici tradiționale și a unei măestrii tehnice, meșteșug, care lor le lipsește. Pe
ideea: „Ce face George Roșu nu e artă pentru că nu arată cu ce am văzut prin muzee și cred că și eu aș putea să desenez așa”. Desigur, acel „aș putea” nu înseamnă în realitate că toți putem sau că ne-a venit ideea s-o facem. La fel, „aș putea și eu” sau „aș fi putut și eu” nu înseamnă că toți o facem, când e vorba și despre proteste și revoltă împotiva a ceea ce este rău în societate”. - Alina Andrei
Numele lui George Roșu se poate traduce în aproape toate limbile, ceea ce nu se poate spune despre desenele sale.
Foloseste cuvântul și împrejurările sale ca mediu de lucru, arta sa aflându-se la granița dintre text și desen (cantitativ neechilibrată).
Subiectele sale sunt pe cât de diverse pe atât de familiare; trece de la crize poetice personale la cele socio-globale, la cele clișeice-disney-imaginare. E prezent în campanii de marketing, pe sacoșele, steaguri sau tricouri, dar și în galerii și muzee de artă sau librării.
Nu se încadrează total în nicio breaslă sau categorie artistică: Ilustratorii îi spun că nu are ilustrații ci doar texte deși a ilustrat cărți și articole. Scriitorii îi zic că nu are texte literare, deși a publicat o carte de poezii (rele, ce-i drept). Artiștii contemporani îi spun că nu are artă ci copy pentru campanii, deși a expus și expune prin galerii și muzee. Curatorii îi spun că nu e curator ci artist, deși a curatoriat expoziții și are 5 spații de artă pe care le coordonează. Oamenii de teatru îi spun că nu face teatru, deși a scris regizat și produs teatru.
