---

Ne începem călătoria de 40 de ani alături de Victor Klemperer și soția sa, Eva Klemperer, în anul 1918, și îi însoțim prin însemnările lui despre viața de zi cu zi ca intelectual evreu căsătorit cu o soție ariană. Viața lor este marcată de lucruri aparent mărunte — pisici, dificultăți financiare, muzica lui Johann Sebastian Bach și studiul limbii germane — dar, în anii 1930 și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, tensiunea devine tot mai palpabilă. Jurnalul său pune în contrast banalitatea cotidianului cu riscul crescând al anihilării.

După 1945, Victor oferă reflecții remarcabile despre apariția RDG-ului comunist din ruinele fascismului și ale războiului.

Suita nr. 1

În 1918, la sfârșitul Primului Război Mondial, Victor Klemperer, profesor german, soldat și fost prizonier de război, se întoarce la soția sa, Eva, muziciană și compozitoare. El este evreu, ea este ariană. Începe să țină un jurnal — o operă care va fi ascunsă în mod miraculos pe tot parcursul perioadei naziste și salvată din bombardamentul orașului Dresda.

Victor revine la universitate, unde predă literatură franceză. Împreună cu Eva, se bucură de cinema, inclusiv de „Îngerul albastru” cu Marlene Dietrich, și de romane precum „Și acum ce facem, micuțule?” de Fallada, o imagine a Germaniei marcate de sărăcie și șomaj.

Victor este gelos pe succesul Evei ca muziciană și pe colegii ei. Îl neliniștește dorința ei de a construi o casă cu grădină în afara orașului, iar situația financiară îi provoacă îngrijorări constante.

Toate aceste preocupări devin nesemnificative în 1933, când Adolf Hitler câștigă alegerile. Unii dintre prietenii lor, evrei și arieni deopotrivă, susțin noul regim. Victor li se opune, iar temerile lui se dovedesc întemeiate: persecuția începe și devine tot mai brutală. Evreii părăsesc Germania — unii către SUA, alții către Palestina. Victor observă și felul în care limbajul este transformat de naziști: cuvintele își schimbă sensul, frazele capătă alte forme, iar radioul devine un instrument esențial de propagandă. Aceste observații vor sta la baza lucrării sale din 1945, „LTI – Lingua Tertii Imperii”.

Ca fost soldat și soț al unei ariene, Victor evită deportarea, dar își pierde postul universitar, în ciuda declarațiilor de loialitate. În cele din urmă, înainte de izbucnirea războiului, cei doi sunt forțați să se mute într-o cameră mică din ghetoul evreiesc.

Suita nr. 2

Al Doilea Război Mondial este redat ca o combinație între concert de pian — una dintre pasiunile Evei — și teatru radiofonic, care transmite „episoade” din viața lor până la bombardarea Dresdei în 1945. În haosul distrugerii, cei doi sunt despărțiți, dar reușesc să se regăsească. Jurnalele lui Victor sunt salvate, însă toate compozițiile Evei se pierd, iar ea nu va mai compune niciodată.

Suita nr. 3

Rămân în Dresda, devenită parte a Germaniei de Est. Victor se alătură Partidului Comunist, cu o anumită reținere, și revine la universitate. Moartea Evei, în 1951, este o pierdere devastatoare, iar Victor este copleșit de singurătate și vinovăție. Cu toate acestea, când o întâlnește pe Hadwig Kirchner, se îndrăgostește. Se căsătoresc în 1952, iar ea îi rămâne alături — soție și asistentă — până la sfârșitul vieții sale.

Un spectacol profund și tulburător. O mărturie vie despre iubire, limbaj și supraviețuire în fața istoriei.

---

Text de: Tore Vagn Lid, bazat pe scrierile lui Victor Klemperer

Dramaturg, regizor și compozitor: Tore Vagn Lid

Scenografie și video design: Kyrre Bjørkås

Design costume: Ingrid Pettersson

Design lumini: Eirik Brenne Torsethaugen

Design sunet: Nils Jakob Langvik

Grafică: Julia Jayko Fossland

Machiaj: Alice Norberg Poulsen

Dramaturg: Olav Torbjørn Skare

Producător: David Parrish

Actori: Ola G. Furuseth, Hanne Skille Reitan, Stine Fevik, Ågot Sendstad

Pianist: Eirik Hellerdal Fosstveit

Producători: The Norwegian National Theatre

Co-producători: Sibiu International Theatre Festival

---

Titlul original: Det tredje rikets språk?
Norvegia