Expoziția urmărește traseul unor fragmente litice descoperite în timpul lucrărilor de restaurare ale Catedralei Evanghelice din Sibiu și propune o reflecție asupra patrimoniului ca proces continuu de transformare. Recuperate din ziduri, pardoseli, subteranuri, aceste obiecte poartă urmele unor sensuri mereu schimbătoare. Construită ca un itinerar între Piața Huet, balconul ferulei Catedralei Evanghelice, Muzeul Național Brukenthal și m28form, expoziția activează o rețea de spații conectate fizic și digital. Fiecare loc devine o ipostază distinctă a patrimoniului: descoperire arheologică, restaurare, reutilizare, reinterpretare sau replicare. Programul expoziției include ateliere deschise, tururi ghidate și intervenții publice care transformă cercetarea și restaurarea într-un proces vizibil. Publicul poate urmări în timp real lucrul asupra unei pietre funerare, poate observa gesturile, erorile și deciziile din spatele conservării și poate participa la dialoguri despre memorie, material și responsabilitate colectivă. În paralel, componenta digitală conectează toate spațiile prin transmisii live, construind o rețea de imagini, procese și micro-evenimente desfășurate simultan.
Modul 28 este un birou de arhitectură și restaurare fondat în Sibiu în anul 2017, format dintr-o echipă interdisciplinară de arhitecți preocupați de intersecția dintre practica de arhitectură, intervenția asupra monumentelor istorice, cercetarea aplicată și producția culturală, cu interes pentru modurile în care spațiul construit poate deveni accesibil și relevant pentru publicul actual.
Biroul a lucrat atât pe proiecte de restaurare și intervenție asupra patrimoniului, inclusiv în contexte UNESCO, cât și pe inițiative experimentale dedicate activării culturale a spațiilor și reinterpretării relației dintre arhitectură și comunitate. Practica biroului urmărește extinderea arhitecturii dincolo de dimensiunea tehnică sau obiectuală, către formate care includ cercetare vizuală, instalație, scenografie, arhivare, educație și participare publică. Interesul pentru patrimoniu este abordat prin metode contemporane de documentare și expunere, folosind medii digitale, instalații audiovizuale, manufactură experimentală și instrumente curatoriale dezvoltate în dialog cu domenii precum antropologia, filmul documentar sau artele vizuale.
Prin spațiul independent m28form, biroul dezvoltă o platformă culturală proprie concepută ca atelier deschis și infrastructură pentru colaborări interdisciplinare. Aici sunt organizate expoziții, instalații, ateliere, proiecții de film, dezbateri publice și intervenții temporare dedicate comunității locale și scenei culturale locale. Aceste activități reflectă interesul colectivului pentru construirea unor contexte accesibile de dialog în jurul arhitecturii, patrimoniului și transformărilor sociale contemporane. Curator: Modul 28 România