Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu24 iunie – 3 iulie 2022 | ediția a 29-a

Organizatorul: Teatrul Național Radu Stanca

Evenimentul: FITS 2021

Regulamentul

Prezentul Regulament reprezintă un acord între Organizator și Participant. În cadrul procesului de achiziționare a biletelor, aveți obligația de a accepta Regulamentul FITS 2021. Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica Regulamentul fără notificarea prealabilă a Participantului. Modificările vor fi postate pe www.sibfest.ro, la secțiunea Regulament. Prin achiziționarea unui bilet, cumpărătorul este de acord cu regulamentul evenimentului și cu respectarea termenilor și condițiilor.

Bilete, tipuri de bilete și achiziția de bilete

1. Bilete

●Biletul unic (la preț întreg și/sau redus).

1.2 Garantăm exclusiv valabilitatea biletelor achiziționate prin partenerii festivalului menționați la Secțiunea 2.1

1.3 Revânzarea biletelor și a invitațiilor cu scopul de a obține profit este strict interzisă. Organizatorii își rezervă dreptul de a interzice accesul în locațiile festivalului persoanelor implicate în astfel de activități și de a confisca biletele și/sau invitațiile revândute aflate în posesia acestora.

1.4 Publicarea pe rețelele sociale și pe alte site-uri a codului de bare unic de pe bilete este strict interzisă.

1.5 Prin validarea biletului (indiferent de tipul acestuia), Participantul beneficiază de acces pentru o persoană în zona festivalului. După scanarea biletului, Participantul are obligația de a păstra biletul pe toată durata spectacolului.

1.6 Biletele pierdute sau furate nu se reemit.

1.7 Oferim bilete la preț special pentru mai multe spectacole, exclusiv studenților și pensionarilor, cu condiția prezentării unui act de identitate.

1.8 Pentru grupuri mai mari de 15 persoane, putem oferi bilete reduse, în limita locurilor disponibile.

2. Achiziționarea biletelor

2.1 Pentru evenimentele pe bază de bilet, biletele sunt disponibile pe www.sibfest.ro și în toate magazinele partenere ale agențiilor de bilete menționate mai sus. Magazinele partenere sunt disponibile pe site-ul agenției de bilete (https://www.entertix.ro).

2.2 Următoarele bilete pot fi achiziționate la locațiile festivalului (online, agenția teatrală).

25 RON/30 RON/40 RON/60 RON/70 RON/80 RON/100 RON/150 RON

2.3 Promotorul are dreptul și obligația de a solicita deținătorului biletelor să respecte toate măsurile de siguranță impune prin lege.

2.4 De asemenea, în vederea asigurării sănătății și siguranței tuturor participanților la eveniment, atât a publicului, cât și a personalului, promotorul are dreptul de a impune oricare dintre măsurile de mai jos drept condiții pentru accesul publicului la eveniment:

- purtarea măștii;

- păstrarea distanței sociale față de alți participanți;

- prezentarea dovezii vaccinării;

- prezentarea unui test RT-PCR negativ realizat cu maxim 48 de ore înainte de începerea evenimentului;

- testarea cu un test rapid de diagnosticare a SARS-CoV-2; accesul în sală se face numai pe baza unui test negativ realizat în ziua evenimentului;

- prezentarea unui document medical emis în ultimele 90 de zile care să ateste (prin prezența anticorpilor) că participantul a trecut prin boală.

Din motive de claritate, prin achiziționarea biletului, cumpărătorul biletului se angajează să respecte prezentele condiții, se obligă să respecte măsurile impuse prin lege, precum și regulile de acces la eveniment comunicate și impuse de promotor la momentul achiziționării, înaintea și în timpul evenimentului și/sau la locul de desfășurare a evenimentului.

În cazul în care cumpărătorul biletului nu este de acord cu respectarea măsurilor descrise mai sus la momentul evenimentului, promotorul are dreptul și obligația de a-i refuza accesul la eveniment, în acest caz nerambursând prețul biletului achiziționat.

Înainte de a participa la eveniment, participanții au obligația de a citi regulile privind accesul publicate pe site-ul oficial al promotorului, pe site-ul oficial al furnizorului de bilete și pe platformele sociale ale acestora, iar la locul de desfășurare a evenimentului, de a respecta marcajele de la cozi și de pe podea, precum și distanța și orice alte măsuri sanitare de precauție comunicate la locație, prin intermediul neexclusiv al afișelor, al semnelor și al anunțurilor.

3. Returnarea contravalorii biletelor

3.1 Biletul este nerambursabil, cu excepția cazului în care evenimentul este anulat de către Organizator. Mutarea evenimentului în altă locație din aceeași zonă geografică nu reprezintă temei pentru rambursarea biletelor. În cazul în care evenimentul este reprogramat, contravaloarea biletului nu se rambursează. Solicitările de rambursare se depun în termen de 30 de zile de la data anulării evenimentului la punctul de vânzare de unde s-a achiziționat biletul. Rambursarea biletelor se efectuează numai dacă biletele sunt intacte, iar rambursarea se referă strict la contravaloarea biletului. Comisionul asociat vânzării biletelor, costurile de imprimare și de distribuție ori de alt fel (cazare, transport, curierat etc.) nu se returnează în niciun caz.

3.2 Contravaloarea biletului nu se rambursează în cazul anulării de către vreunul din artiștii participanți.

3.3 Rambursarea biletelor în contextul pandemiei de SARS-COV-2 se face în conformitate cu Ordonanța de urgență nr. 70/ 14.05.2020 (http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/225600)

Eveniment/festival REPROGRAMAT:

În cazul în care un eveniment sau festivalul se reprogramează, participanții vor putea utiliza biletul, beneficiind de aceleași drepturi conferite de acesta, pentru data la care se reprogramează evenimentul sau festivalul, cu condiția ca data reprogramării să nu depășească 31 decembrie 2021.

Eveniment/festival ANULAT:

În cazul anulării unui eveniment sau a festivalului, participanții vor primi un voucher pentru contravaloarea biletului, care va putea fi folosit în vederea achiziționării de bilete pentru alte evenimente ale organizatorului, până la data de 30 septembrie 2021.

CUM SE UTILIZEAZĂ VOUCHERELE

În cazul în care voucherul nu este utilizat pentru achiziționarea de biletele până la data de 30 septembrie 2021, sumele primite de la spectatori vor fi rambursate cel târziu la data de 31 decembrie 2021.

În cazul în care spectatorii nu pot participa la evenimentul sau festivalul reprogramat, aceștia au la dispoziție 30 de zile de la data anunțării reprogramării evenimentului/festivalului pentru a alege dacă păstrează biletul pentru evenimentul reprogramat sau preferă să solicite un voucher în schimbul acestuia. După expirarea celor 30 de zile, în cazul în care spectatorul nu a ales între cele două opțiuni, biletul devine automat valabil pentru data reprogramării.

4. Modificarea prețurilor

Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica prețul biletelor fără notificarea prealabilă a Participantului. Modificările vor fi anunțate pe www.sibfest.ro și în aplicația FITS.

Participarea la evenimente

1. Intrare, acces – informații generale

Harta festivalului, cuprinzând toate zonele acestuia, este disponibilă online, pe www.sibfest.ro.

1.1 Intrarea în spațiile festivalului se face exclusiv prin zona dedicată accesului general. Organizatorul își rezervă dreptul de a refuza accesul oricărui participant, în orice moment, în cazul în care acesta se află în stare de ebrietate, prezintă comportament violent sau se află sub influența unor substanțe interzise.

1.2 În cazul evenimentelor pe bază de bilet, accesul copiilor mai mari de 4 ani se face în baza unui bilet redus valid.

1.3 Se interzice accesul în spațiile festivalului cu băuturi alcoolice, droguri, substanțe periculoase, explozibili, obiecte toxice sau inflamabile, dispozitive pirotehnice, obiecte/sticle de sticlă, cosmetice, umbrele, dispozitive foto-video profesioniste, vuvuzele, drone sau jucării/mașini/avioane cu telecomandă, obiecte ce conțin texte și/sau expresii discriminatorii/provocatoare, scaune, hoverboard-uri/segway-uri, lampadare, obiecte contondente/ascuțite, spray-uri cu piper, lanțuri și orice fel de arme, obiecte care pot avea impact negativ asupra sănătății, siguranței și bunăstării participanților la festival. La punctele de acces, deținătorii de bilete se vor supune unei percheziții corporale ușoare, pentru a asigura respectarea regulilor.

1.4 Se interzice accesul cu animale de companie.

1.5 Este interzisă intrarea participanților în spațiile festivalului cu mâncare sau băuturi alcoolice.

1.6 Obiecte permise în spațiile festivalului: ghiozdane, telefoane mobile/încărcătoare, țigări/brichete, aparate foto digitale (compacte/ neprofesioniste), pălării, ochelari de soare, pelerine de ploaie, picături pentru lentilele de contact, medicamente eliberate pe bază de rețetă, insulină (cu carnetul de diabetic), steaguri și selfie stick-uri, loțiune solară, repelente împotriva insectelor.

1.7 Participanții își asumă întreaga răspundere pentru participarea la festival, inclusiv cele de mai jos.

a) Persoanele cu dizabilități fizice sau psihice, pentru care spațiile aglomerate, zgomotele puternice, efectele speciale sonore, vizuale și audio reprezintă un risc, își asumă întreaga responsabilitate pentru daunele suferite în timpul evenimentului. Spectacolul poate conține efecte luminoase puternice care pot afecta copiii sau persoanele care suferă de epilepsie, participanții fiind pe deplin răspunzători pentru participarea la spectacolele prezentate pe scenă/în alte zone ale festivalului.

b) În ceea ce privește riscurile de accidentare sau daunele aduse proprietății private, participanții poartă întreaga răspundere pentru propriul comportament și pentru bunurile aduse în spațiul festivalului, inclusiv în zonele de camping și de acces.

c) În ceea ce privește spațiile de joc, de divertisment, sportive sau altele similare care pot reprezenta un risc de accidentare, participanții se vor asigura că au condiția fizică și psihică necesară participării. Organizatorul și asociații acestuia pot solicita participanților să semneze un document prin care să-și asume toate riscurile ce rezultă din accesul la zonele sportive și/sau destinate altor activități cu risc din spațiile festivalului.

1.8 Este strict interzis accesul în spațiile festivalului cu mașina în lipsa unui permis emis de Organizator în acest sens.

1.9 Persoanele cu dizabilități care doresc să participe la eveniment vor trimite un e-mail la ticketing@sibfest.ro. Pentru detalii, consultați Termenii și condițiile.

2. Cod de conduită – zona festivalului

2.1 În fiecare an, Organizatorul investește eforturi și resurse umane uriașe pentru a face festivalul posibil. Fiecare participant va arăta respectul cuvenit față de ceilalți participanți și de infrastructura festivalului. Spargerea, ruperea sau distrugerea în orice alt fel a decorurilor, a clădirilor și/sau a zonelor verzi ale festivalului va avea drept consecință îndepărtarea din festival și interzicerea accesului pe toată perioada festivalului. Organizatorul își rezervă dreptul de a depune plângere penală împotriva vinovatului. Participanții vor respecta normele de conduită morală, legile și prevederile Regulamentului. Participanților li se interzice desfășurarea activităților care pot pune în pericol sau afecta în orice alt mod siguranța sau drepturile altor participanți, locația, scena, decorul și/sau alte obiecte din festival.

2.2 Nu tolerăm sub nicio formă comportamente violente sau abuzive față de personal sau de alți participanți la festival. Vinovatul va fi condus în afara zonei de festival fără întârziere, biletul acestuia va fi anulat și vom solicita preluarea sa de către polițiștii și jandarmii locali. Rugăm spectatorii să coopereze cu personalul nostru, cu agenții de securitate și cu forțele de poliție locală, aceștia aflându-se în spațiile festivalului pentru siguranța tuturor.

2.3 Avem o politică de toleranță zero față de droguri. Se interzice utilizarea, vânzarea și/sau posesia drogurilor în spațiile festivalului. În cazul în care un participant este găsit că deține și/sau vinde ori consumă droguri, acesta va fi obligat să părăsească incinta festivalului. Această politică este aplicată cu rigurozitate, iar cazurile identificate vor fi predate poliției.

2.4 În timpul festivalului, se vor realiza fotografii și înregistrări video. Prin accesarea spațiilor festivalului, vizitatorii își exprimă acordul ca Organizatorul să utilizeze și să difuzeze respectivele imagini în orice acțiune de promovare a festivalului. Participații iau la cunoștință că este posibil să apară în astfel de materiale, fără a avea dreptul de a ridica drepturi sau pretenții cu privire la respectivele materiale. Organizatorul are dreptul de a utiliza aceste materiale și de a le publica pe diferite canale (de exemplu, YouTube, Facebook, Instagram, site-ul festivalului, aplicația festivalului, orice canale media) și de a le utiliza în campanii de promovare fără a recompensarea în vreun fel a Participanților. Consultați nota informativă de pe site-ul nostru cu privire la utilizarea datelor personale pe perioada festivalului.

2.5 Participanții iau la cunoștință faptul că, în spațiile festivalului, sunt interzise activitățile comerciale sau de promovare fără acordul scris al Organizatorului.

2.6 Participanții nu au voie să reproducă vizualuri ale evenimentului, să folosească imaginea, respectiv numele artiștilor implicați (sau orice alte denumiri, logo-uri ori brand-uri asociate evenimentului) ori bilete/invitații la eveniment în scopuri promoționale sau comerciale fără acordul organizatorului.

2.7 Participarea la festival implică riscuri. Participarea la FITS 2021 se face pe propria răspundere. În cazul în care aveți în grijă copii cu vârsta sub 18 ani, vă asumați răspunderea pentru siguranța și bunăstarea lor. Organizatorul, spațiul de desfășurare și partenerii nu se vor face sub nicio formă responsabili de furturi, pierderi sau daune aduse proprietăților private, cu excepția cazului în care respectivele furturi, pierderi sau daune aduse proprietăților private au avut loc din neglijența Organizatorului. Se exclude răspunderea pentru furturi, pierderi sau daune aduse proprietăților private cauzate din neglijența Participanților sau din acte precum omisiuni ale comercianților, ale patronilor ori ale oricăror alți terți.

2.8 Este strict interzis fumatul în sălile de teatru sau în orice alte spații interioare ale festivalului. Aceeași regulă se aplică și țigărilor electronice sau dispozitivelor de vaping.

2.9 Nu se permite accesul în zona de spectacol după ora începerii acestuia. Neprezentarea la spectacol conform orelor specificate pe bilet duce la pierderea contravalorii biletului.

3 Securitate și siguranță

3.1 Siguranța este o prioritate pentru noi. De aceea, Organizatorul cooperează cu forțele de poliție române. Datorită unui parteneriat cu Poliția locală, agenții acestei instituții vor fi responsabili atât de siguranța vizitatorilor, cât și a localnicilor. Poliția Română și Poliția locală vor colabora cu agenți specializați, angajați în mod special în vederea asigurării siguranței în spațiile festivalului. Pe perioada evenimentului, participanții vor respecta solicitările agenților de securitate, vor colabora cu aceștia și, în caz de urgență, vor respecta instrucțiunile acestora.

3.2 În cazul unor acte de violență sau care pun în pericol oameni sau bunuri, agenții de securitate pot hotărî să evacueze persoanele implicate în afara incintei.

3.3 Se interzice utilizarea focului și a materialelor inflamabile în spațiile festivalului sau în zonele apropiate.

4 Prim ajutor

4.1 Pe perioada festivalului, o echipă de prim-ajutor și un medic vor fi prezenți permanent la locul de desfășurare a evenimentului, iar în zona de acces va exista o ambulanță pregătită să transporte la cel mai apropiat spital orice persoană rănită/care are nevoie de ajutor. Puteți recunoaște personalul de prim ajutor și ambulanța după uniforma și semnul crucii roșii, iar amplasarea acestora va fi menționată și pe harta și în aplicația festivalului.

5 Obiecte pierdute

5.1 Obiectele pierdute Vă recomandăm să vă adresați direct personalului de la locul unde ați pierdut obiectul în cauză. Festivalul nu se face răspunzător de obiectele pierdute.