Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu20 - 29 August 2021 | ediția a 28-a

GEORGE BANU ÎN DIALOG CU EUGENIO BARBA ȘI IOAN CRISTESCU

SINOPSIS

Eugenio Barba, născut în 1936, este o personalitate marcantă a teatrului contemporan. Este regizor, teoretician, creator de școală și fondator al legendarului Teatru Odin (1 octombrie 1964). Spectacolele și cărțile sale au influențat generații întregi de regizori, actori și teatrologi. Este și fondatorul Școlii Internaționale de Antropologie Teatrală. Prima producție a Teatrului Odin, Ornitofilene, după un text al autorului norvegian Jens Bjørneboe, a fost prezentată în Norvegia, Suedia, Finlanda și Danemarca. Eugenio Barba a fost invitat ulterior de municipalitatea din Holstebro, un oraș mic din nord-vestul Danemarcei, să creeze un laborator de teatru. Pentru început, i s-a oferit o fermă veche și o sumă modestă de bani. Astfel, regizorul se hotărăște să mute Odin Teatret la Holstebro. În 1979, Eugenio Barba fondează ISTA (International School of Theatre Anthropology). A realizat peste șaptezeci de producții, unele având nevoie de mai bine de doi ani de repetiții. Printre cele mai cunoscute spectacole ale sale se numără Ferai, Min Fars Hus, Rămășitele pământești ale lui Brecht, Evanghelia de la Oxyrhyncus, Talabot, Kaosmos, Mythos, Visul lui Andersen, Ur-Hamlet și Don Giovanni all’Inferno. A publicat, de asemenea, numeroase volume, dintre care amintim: O canoe de hârtie, Teatru – singurătate, meșteșug, revoltă și Pământ de cenușă și diamant. A primit titlul de Doctor Honoris Causa la mai multe universități de renume (Århus, Ayacucho, Bologna, Havana, Varșovia, Plymouth, Hong Kong, Buenos Aires, Tallinn, Cluj-Napoca) și a obținut diverse premii de prestigiu.

Ioan Cristescu este, din 2014, directorul Muzeului Național al Literaturii Române din București și prof. univ. dr. al Facultății de Arte a Universității Hyperion din București, prodecan al Facultății de Științe sociale și umaniste al Universității Hyperion, având o îndelungată universitară și editorială (în perioada 2009-2013 a fost directorul editorial al Editurii Tracus Arte - fiind și membru fondator al acesteia) și o vastă experiență în organizarea de evenimente și proiecte culturale. Este specializat în istoria teatrului românesc și universal, literatură comparată, debutul editorial constând în volumul Dramaturgia lui Radu Stanca (teza de doctorat), apărut la Editura Muzeul Literaturii Române, în 2011, distins cu Premiul de debut al Asociației Scriitorilor din București. În 2015, publică Dramaturgia religioasă românească – de la misterele medievale europene la realizări românești (proiect postdoctoral sub egida Academiei Române). În 2020 a publicat Drama uitată – Editura Tracus Arte, Drama liturgică-teatrul religios / Editura Eikon. A primit mai multe distincții dintre care amintim : De două ori Meritul academic – Distincție a Academiei Române; Cavaler al Literelor și Artelor Republicii Franceze, Meritul Cultural în grad de Cavaler – Președenția României, Cavaler al Ordinului Sfântul Silvestru – Sfântul Scaun - Ordo Sancti Silvestri Papae- acordat de Papa Francisc.

Reprezentații și bilete
21 AUGUST 13:00
Filarmonica de Stat
1h
Preț bilet: GRATUIT