Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu24 iunie – 3 iulie 2022 | ediția a 29-a

LIVE CONCERT GRIMUS

Grimus

SEZONUL ROMÂNESC

Voce: Bogdan Mezofi
Chitară, voce: Vali Rauca
Chitară, voce: Cristian Csapo-Martinescu
Keyboards: Lehel Kiss
Chitară bas: Titus Vădan
Tobe: Turi Gabor-Peter

SINOPSIS

Cu o amprentă sonoră unică, abordând rock-ul alternativ cu influențe diverse precum synth pop sau new wave, Grimus au găsit întotdeauna echilibrul între instrumentațiile discrete, versurile melancolice și exploziile de energie instrumentală - muzica lor având întotdeauna o atmosferă aparte. Cu compoziții când energice și optimiste, când profunde și pline de semnificații, Grimus aduc cu ei întotdeauna un spectacol sincer, elegant și plin de vitalitate.
Cea mai nouă piesă Grimus, „Apatrizi”, lansată în mai 2021, este despre vibrația inegalabilă a concertelor live, despre emoția de a pleca departe și despre dorul de revederea cu fanii. Concertele sunt patria comună a trupelor şi a publicului deopotrivă, și atât trupa cât şi fanii ei au fost apatrizi în ultima vreme din acest punct de vedere - alături de toți oamenii care lucrează în domeniul producției de evenimente. „Apatrizi” vine astfel și vestește iminenta revedere - atât live, la concerte, cât și prin forma viitorului album de studio Grimus, care va fi lansat în această toamnă, un album cu piese compuse în totalitate în limba română.

Reprezentații și bilete
29 AUGUST 21:00
Piața Mare
1h 15min
Preț bilet: GRATUIT