Ioana Sisea (n. 1988) este o artistă româncă care lucrează cu mai multe medii. Lucrările ei explorează teme contemporane precum percepțiile sociale ale corpului, relații, familie și amintiri, plecând de la experiențe personale și contexte culturale. Deseori, elemente dintr-o amintire sau dintr-o interacțiune sunt obiectificate și scoase din contextul original și din prejudecățile incontestabile pe care le implicau. Sisea este în mare parte agnostică în ceea ce privește mediul de lucru și adoptă mijloace de expresie care se potrivesc cu conceptul fiecărei lucrări. În prezent este în al doilea an de masterat în sculptură la RCA Londra, Marea Britanie, în al treilea an de studii doctorale la Universitatea de Artă și Design din Cluj, și a absolvit studii de licență și de masterat în grafică la Universitatea de Artă din București, România / 2013.


Punctul de plecare a fost un teanc de săpunuri vechi făcute acum zeci de ani de bunica Ioanei Sisea, și au fost reproduse sub denumirea fără titlu / untitled.

Spre deosebire de alte produse organice, săpunul rezistă cel puțin o sută de ani fără să-și piardă proprietățile. Săpunul este perceput adesea ca un dar prețios, ușor de convertit într-un obiect personal – poate fi apreciat pentru calitățile sale medicinale sau poate fi utilizat în scopuri de curățare. Însă o bucată supradimensionată de săpun este grea și dură, aproape imposibil de manevrat, arătând mai degrabă periculos decât prietenos.

Textele, scrise toate în română, limba maternă a Ioanei, au fost imprimate de către artistă cu ajutorul unei prese de tipar din al doilea Război Mondial. Există pasaje din comunicările ei cu iubiți, membri de familie sau prieteni, pe care aceasta le-a arhivat de-a lungul anilor. Necenzurată și fragilă, comunicarea este extrasă direct din jurnalul său. Cu toate astea, în momentul în care a imprimat toate acele cuvinte pe suprafața săpunului, e ca și cum a oferit privitorilor acele conversații; ele nu-i mai aparțin. Întregul proces, începând cu realizarea săpunului până când acesta a ajuns un obiect artistic în expoziție, semnifică abandonarea trecutului, acceptarea prezentului și totodată crearea unui portret-robot al unui viitor bazat pe o experiență consumată. 

Colecția de săpunuri este afișată pe mese negre de tablă realizate de artistă. Suprafața unora dintre mese pare mai degrabă o tavă pe care se află un strat subțire de apă, constituind fundația fiecărei bucăți de săpun, pe care acestea se topesc firesc pe dedesubt. Cu toate astea, o serie de instalații cu săpunuri a fost plasată pe mese uscate, sugerând perenitate și finitudine. Bucățile de săpun de culori diferite – albastru, verde, gri, roz, alb – și forme variate sunt plasate unele lângă altele, câteva având imprimate cuvântul EU / ME. E o lucrare care vorbește despre fetișismul auto-reprezentării și reproducerea infinită de memepersonale care completează tabloul emoțional al femeii artiste.

text de Anca Verona Mihuleț