Legendara Isabelle Adjani şi actorul american John Malkovich, în premieră pe scena FITS

Cea de-a șasea zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru și artele spectacolului din lume, a adus în fața publicului două spectacole extraordinare și mult așteptate. Ambele evenimente s-au jucat cu casa închisă şi au fermecat audiența prin regalul actoricesc și intensitatea emoțiilor transmise de pe scenă.


În singurătatea câmpurilor de bumbac
cu John Malkovich și Ingeborga Dapkunaite de Bernard-Marie Koltès, în regia lui Timofey Kulyabin a fost capul de afiș al zilei de ieri. Cei doi actori pornesc într-un dans al vorbelor, dar detaliile și obiectul înțelegerii lor rămân învăluite în mister. În schimb, asistăm la un dialog primejdios, cu vorbe alese cu măiestrie, despre dorință și împlinire, rațiune și simțire, putere și sexualitate. A fost prima dintre cele trei reprezentaţii programate la această ediţie a FITS.


Freamătul sufletului
, de Valérie Six, a fost cel de-al doilea moment mult așteptat al zilei, în care faimoasa actriță Isabelle Adjani a oferit un recital poetic extraordinar în fața unui public cuprins de magia cuvintelor. Legendă vie a cinematografiei franceze, Isabelle Adjani a urcat pentru prima dată pe scena de la FITS pentru a interpreta The Murmurs of the Soul (Freamătul sufletului), în care dă glas textelor unor giganți ai literaturii, printre care Marguerite Duras, Cynthia Fleury, Camille Laurens, Françoise Sagan, Neige Tigre.


Ziua a șasea a FITS a mai adus în fața publicului prezent la Sibiu și Teorema de Pier Paolo Pasolini, în regia lui Eugen Jebeleanu, acesta fiind un spectacol în care frumusețea și cruzimea își dau întâlnire, o experiență seducătoare și un elogiu adus marelui film semnat de Pasolini. Un tânăr intră în casa unor burghezi bogați. El este însăși frumusețea. Și venirea lui este mai mult o vizită care se împlinește prin posesia fizică. Servitoarea, Emilia, apoi fiul familiei, Pietro, mama, Lucia, fiica, Odetta, și tatăl, Paolo, toți vor cunoaște oaspetele, în sensul biblic. 


În Anglia anului 1666, Shakespeare este mort, iar domnia puritană a lui Cromwell s-a încheiat în sfârșit. După moartea Reginei Elisabeta a II-a, Charles al III-lea a devenit noul rege al Angliei. Libertin și bun de nimic, el refuză să învețe din greșeli și își neglijează atribuțiile regale, spre disperarea fratelui său vitreg, Solomon Spare. The Backs(I)ide de Sean Russel, în regia lui Beth Vyse, este un spectacol cu de toate, dar mai ales cu haos, care pune sub semnul întrebării importanța monarhiei și imaginează ce s-ar întâmpla dacă am aluneca pe coaja de banană.




Ziua a continuat cu spectacole de muzică și dans, dintre care amintim Milk, un spectacol de Edith Buttingsrud Pedersen și Eterna reîntoarcere de Yaràkä din Italia. În folclorul italian, „curannera” era un vraci, o femeie din popor care practica medicina tradițională, folosind elemente ale naturii, pentru a ameliora afecțiunile trupului și ale spiritului. Muza ansamblului tarantin Yaràkä este, prin excelență, o punte între culturi aparent îndepărtate. Repertoriul ansamblului este ancorat într-o cultură ritualică: fiecare cântec relatează exorcizarea unui rău al sufletului sau evocă o frică ce împiedică circulația energiilor, acestea găsindu-și leacul într-un cântec ancestral. 


Desigur din a șasea zi nu au lipsit nici spectacolele de stradă cu acces liber, unde zeci de mii de oameni au fost martori la magia FITS. The Blind, Techno Brass Composer, Dans hipnotic, Misterul focului, Un cuplu excentric, Cu scaunul prin oraș, sunt doar câteva dintre spectacolele care au făcut deliciul publicului sibian.


Ziua artistică a fost completată de conferința specială care a prilejuit dialogul între poetul și dramaturgul român Matei Vișniec și David Gutiérrez, regizorul spectacolului Carmen de Bizet, care a avut avanpremiera mondială anul acesta la FITS. Carmen, celebrul personaj al lui Bizet, revine pe scenă, de data aceasta la Sibiu pentru a ilustra condiția universală a femeii. Compania de balet flamenco din Barcelona abordează în cel mai nou proiect al său, mitul etern al lui Carmen. Această nouă interpretare a operei lui Bizet împrumută elemente noi, necunoscute până acum, din universul flamencoului și se poziționează dincolo de concepția tradițională în care a fost catalogată de-a lungul timpului, adaptându-se la realitatea societății contemporane. Valorile care o fac pe Carmen o femeie a vremurilor noastre, precum și adaptarea muzicii și a baletului flamenco în stilul caracteristic al lui David Gutiérrez, plasează spectacolul într-o nouă paradigmă a mitului universal și a flamencoului din secolul al XXI-lea.


David Gutiérrez Molina
s-a născut la Barcelona în 1994 și și-a început cariera foarte devreme, făcând primii pași în arta flamencoului când avea doar 4 ani. Acest bailaor și-a dezvoltat caracterul și esența sub tutela unor faimoși maeștri ai genului. Talentul și pasiunea sa l-au făcut să se alăture unor trupe de dans prestigioase din Spania, dar în 2017 și-a creat propria companie de flamenco: Barcelona Flamenco Ballet. Primul spectacol al acesteia, „Flamenco Reborn”, a avut un succes copleșitor. De atunci, BFB a realizat producții celebre la nivel mondial cum ar fi „Tiempo Nuevo” sau „Luxuria” prezentate pe unele dintre cele mai emblematice scene ale lumii. David a colaborat și cu echipa de înot sincron a Ucrainei pentru Jocurile Olimpice de la Rio din 2016 și a realizat coregrafii pentru campionate de patinaj artistic, demonstrându-și de fiecare dată abilitatea de a îmbina flamencoul cu discipline sportive de elită. David Gutiérrez iese în evidență prin energia sa debordantă și prin capacitatea sa de a se conecta emoțional cu publicul, ceea ce îl transformă într-o figură simbolică a flamencoului. A câștigat premii cum ar fi Premiul pentru artele spectacolului al Federației Andaluze a Comunităților din Catalonia și a fost nominalizat la prestigiosul Max Awards, categoriile Cel mai bun artist și Cel mai bun coregraf pentru capodopera „Flamenco Reborn”.


Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, 830 de evenimente și 5000 de artiști din 82 de țări

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru și artele spectacolului din lume, are loc anul acesta la Sibiu în perioada 21 iunie – 30 iunie, tema ediției cu numărul 31 fiind PRIETENIE. Până în acest moment, FITS are 830 evenimente incluse în program și așteaptă peste 5000 de artişti din 82 de țări. Printre noutăţile din acest an se numără o schimbare de structură pentru Bursa de Spectacole, evenimentul asociat FITS, care reprezintă o platformă de dialog între tinerii artişti, operatorii culturali, instituţiile de spectacole şi reţelele culturale. Ediţia din acest an va include şi un bogat sezon francez, care va celebra cei 100 de ani ai Institutului Francez în România, precum şi un amplu sezon polonez, care va oferi o avanpremieră a Sezonului Cultural România-Polonia 2024-2025. Aplicația FITS include în acest moment toate evenimentele programate în cadrul ediţiei din acest an şi permite personalizarea programului şi multe alte facilități. Aplicaţia FITS poate fi descărcată gratuit atât în Google Play, pentru Android, cât și în AppStore, pentru iOS.





Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu este organizat sub ÎNALTUL PATRONAJ AL PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI de:

TEATRUL NAȚIONAL RADU STANCA SIBIU

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SIBIU – PRINCIPALUL FINANȚATOR AL FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE TEATRU DE LA SIBIU 

CONSILIUL LOCAL SIBIU


Eveniment realizat cu sprijinul:
GUVERNULUI ROMÂNIEI

MINISTERULUI CULTURII 

MINISTERULUI EDUCAȚIEI

MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE

MINISTERULUI AFACERILOR EXTERNE

MINISTERULUI ANTREPRENORIATULUI ȘI TURISMULUI

UNIVERSITĂȚII LUCIAN BLAGA SIBIU

ACADEMIEI ROMÂNE



Co-organizator:

INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN


Acţiune co-finanţată de:
CONSILIUL JUDEȚEAN SIBIU
UNITER

Co-Producători:
SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE
SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE


Parteneri Strategici:
AMBASADA FRANȚEI
INSTITUTUL FRANCEZ
ORGANIZAȚIA INTERNAȚIONALĂ A FRANCOFONIEI 
AMBASADA SUA
AMBASADA REPUBLICII FEDERALE GERMANIA
INSTITUTUL GOETHE
CONSULATUL GERMANIEI LA SIBIU
AMBASADA REPUBLICII POLONE
INSTITUTUL ADAM MICKIEWICZ 
INSTITUTUL POLONEZ
AMBASADA SPANIEI
ACTION CULTURAL ESPANOLA
INSTITUTUL RAMON LLULL
INSTITUTUL CERVANTES
AMBASADA NORVEGIEI
AMBASADA MARII BRITANII
BRITISH COUNCIL
AMBASADA ELVEȚIEI
SWISS SPONSORS’ FUND
PRO HELVETIA
AMBASADA JAPONIEI
EU–JAPAN FEST JAPAN COMMITTEE 
AMBASADA AUSTRIEI BUCUREȘTI
FORUMUL CULTURAL AUSTRIAC
AMBASADA BELGIEI
WALLONIE – BRUXELLES INTERNATIONAL
AMBASADA ITALIEI
CENTRUL ITALIAN DE CULTURĂ BUCUREȘTI
AMBASADA LUXEMBURGULUI
KULTUR LX
AMBASADA ISRAELULUI
AMBASADA REPUBLICII POPULARE CHINEZE
MINISTERUL CULTURII CHINA
AMBASADA CANADEI
AMBASADA REPUBLICII MOLDOVA


Parteneri:
MUZEUL NAȚIONAL BRUKENTHAL
ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE ”NICOLAE BĂLCESCU” SIBIU
COMPLEXUL NAȚIONAL MUZEAL ASTRA
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ASTRA SIBIU
FILARMONICA DE STAT SIBIU 
TEATRUL GONG
ANSAMBLUL FOLCLORIC PROFESIONIST CINDRELUL - JUNII SIBIULUI
CASA DE CULTURĂ A MUNICIPIULUI SIBIU
CLUBUL SPORTIV ȘCOLAR SIBIU
UNIUNEA ARTIȘTILOR PLASTICI DIN ROMÂNIA
ŞCOALA POPULARĂ DE ARTE ŞI MESERII “ILIE MICU” SIBIU



COMPANII

Parteneri Oficiali:
UNICREDIT BANK
DEDEMAN
BRD – GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE

Partener Special:
JTI

Partener de încredere:
CEC BANK

Partener Principal:
LIDL

Partener de Tradiție:
RAIFFEISEN BANK

Partener strategic:
PEPSI

Parteneri:
GLS
E.ON ENERGIE ROMÂNIA


Partener de mobilitate:
AUTOKLASS 

Partener pentru Conferințe speciale și Lansări de carte:
FUNDAȚIA PROCULTURA MAGDA & OVIDIU BULUC

Partener al Sezonului de Stradă:
BANCA TRANSILVANIA

Partener al Therme Forum:
THERME BUCUREȘTI

Apa Oficială a Festivalului:
AQUA CARPATICA

Partener al Bursei de Spectacole:
ALPHA BANK

Parteneri:
GOOGLE ARTS&CULTURE
LENOVO

Parteneri pentru sănătate:
DENT ESTET
MEDLIFE POLISANO

Vinurile Oficiale ale Festivalului:
CRAMA OPRIȘOR

Partener:
URSUS BREWERIES

Sponsori:
KEEPCALLING 
CĂRTUREȘTI
TRANS AGAPE
HEIDI CHOCOLATE
TULIPA FLOWER SHOP
CASA DENTE
CARPATICA LOGISTIC
LĂPTĂRIA CU CAIMAC
SAM TRANSPORT
KRONOSPAN
ȘURA ȘUȘARA


Parteneri Media:
TV5 MONDE 
EURONEWS ROMANIA
DEUTSCHE WELLE 
ROCK FM 
MAGIC FM
RFI
AGERPRES
HOTNEWS
ADEVARUL
REPUBLICA
ROMANIA LIBERA
NEWS.RO
G4MEDIA
B365.RO
BIZ
HAUTE CULTURE
CAPITAL CULTURAL
ZILE SI NOPTI
LIFE.RO
IQADS
LITERNET
TEATRUL AZI
THEATRUM
ROMANIA LITERARA
OBSERVATOR CULTURAL
ZIARUL METROPOLIS
HAPPENING
TURNUL SFATULUI 
TRIBUNA 
SIBIU 100% 
HERMANNSTÄDTER ZEITUNG
ORA DE SIBIU 
MESAGERUL DE SIBIU
MONITORUL DE CLUJ 
SIBIUL ÎN IMAGINI 
GOODTIME 
ȘTIRI DE SIBIU 
SIBIUL INDEPENDENT
STRADA CETĂȚII
SIBIUL BUN
SIBIU CITY APP

Partener de Monitorizare
mediaTRUST Romania