Începe stagiunea teatrală 2009 – 2010 la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

Începe stagiunea teatrală 2009 – 2010 la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

 

          Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu deschide stagiunea teatrală 2009 – 2010 vineri, 18 septembrie. După cinci turnee pe perioada verii, care s-au bucurat de un extraordinar succes în Germania, Franţa, Polonia şi Marea Britanie, Teatrul Naţional „Radu Stanca” aduce în faţa publicului sibian spectacole noi, dar şi spectacole îndrăgite din stagiunile trecute, păstrând acelaşi nivel calitativ ridicat al producţiilor prezentate.

 

          Primul spectacol al acestei stagiuni este o premieră, „Breaking the Waves sau Viaţa binecuvântată a lui Bess”, adaptare scenică de Sanda Anastasof după Lars von Trier, în rega lui Radu - Alexandru Nica. Regizorul aduce pe scena sibiană o poveste despre credinţă, spirit de sacrificiu şi dragoste necondiţionată, a cărei acţiune se petrece în Scoţia anului 1970.

          „În acest punct al vieţii mele, am simţit intens nevoia să vorbesc despre un om al exceselor generoase – nu întâmplător femeie şi nu întâmplător handicapat mental – despre cât de importantă e şi cât curaj consecvent incumbă cunoaşterea de sine (care nu e defel condiţionată de intelect), despre dragostea care nu este dragoste până nu oferă totul, despre minunile care ne înconjoară şi pe care, cu debordantă prostie, ne obstinăm să nu le vedem, orbiţi de orgoliu şi de goana după iluzionismul spectacolului ieftin căruia îi permitem să ne domine.” Radu - Alexandru Nica.

          Pentru acest spectacol, regizorul sibian a colaborat din nou cu Dragoş Buhagiar (scenografia), Vlaicu Golcea (muzică şi sound design) şi Daniel Gontz (video), echipă cu care a lucrat şi la spectacolul „Hamlet” după W. Shakespeare, a cărui premieră a avut loc în martie 2008. Din distribuţie fac parte Ofelia Popii, Marius Turdeanu, Diana Fufezan, Ciprian Scurtea, Dana Taloş, Liviu Vlad, Gelu Potzolli, Adrian Matioc, Dan Glasu şi Cristian Stanca. „Breaking the Waves sau Viaţa binecuvântată a lui Bess” va avea două reprezentaţii, în 18 şi 19 septembrie, de la ora 19.00.

          Sfârşitul lunii septembrie aduce o nouă premieră la Sibiu. În 30 septembrie şi 1 octombrie, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Naţional „Radu Stanca” se va juca spectacolul „Prinţesa Turandot” după Carlo Gozzi, în regia ucraineanului Andriy Zholdak. Spectacolul reia povestea din piesa lui Gozzi, dar o prezintă într-o manieră care se remarcă prin originalitate şi prin forţa imaginii. Andriy Zholdak se află la cea de-a patra colaborare cu teatrul sibian, după ce a montat aici „Idiotul” după F. M. Dostoievski, „Othello?!” după W. Shakespeare (cel mai bun spectacol al anului 2002 la Gala Premiilor UNITER) şi „Viaţa cu un idiot” după V. Erofeev, şi la prima colaborare cu excepţionalul scenograf român Dragoş Buhagiar, de cinci ori câştigător al premiului UNITER. Sound-design-ul este creaţia lui Vladimir Klykov, textul a fost adaptat de dramaturgul Lia Bugnar, iar din distribuţie fac parte Cristina Flutur / Ema Veţean, Florin Coşuleţ, Constantin Chiriac, Pali Vecsei, Cătălin Pătru, Eduard Pătraşcu, Simina Contraş, Veronica Popescu / Arina Trif, Emöke Boldizsar şi Vlad Robaş. Spectacolul „Prinţesa Turandot” a fost inclus în programul Festivalului Naţional de Teatru de la Bucureşti, ediţia a XIX-a, şi a fost invitat la Essen, pentru a fi jucat în cadrul programului Regiunea Ruhr – Capitală Culturală Europeană 2010.

          Pe scena internaţională, Teatrul Naţional „Radu Stanca” se bucură de cronici favorabile în presa de specialitate, prezenţele teatrului sibian în afara graniţelor dovedindu-se mari succese pentru artiştii români. Calitatea spectacolelor montate la Sibiu au trezit interesul organizatorilor de festivaluri de teatru români şi străini, iar până la sfârşitul anului sunt programate în acest moment cinci turnee: „Cumnata lui Pantagruel” după Rabelais, regia Silviu Purcărete, la MOT International Theatre Festival (Skopje, Macedonia) în 22 septembrie, Visul unei nopţi de vară de William Shakespeare, regia Luisa Brandsdorfer, la Gheorgheni (România) în 6 octombrie, „Viaţa cu un idiot” după Victor Erofeev, regia Andriy Zholdak, la Baltic House International Theatre Festival (Sankt Petersburg, Rusia) în 11 octombrie, Prinţesa Turandot după Carlo Gozzi, regia Andriy Zholdak la Festivalul Naţional de Teatru (Bucureşti, România) în 1 noiembrie, „Lulu” de Frank Wedekind, regia Silviu Purcărete, la Théâtre d'Esch (Esch-sur-Alzette, Luxemburg) în 14 şi 15 noiembrie, „Viaţa cu un idiot” după Victor Erofeev, regia Andriy Zholdak, la Turku (Finlanda) în 28 noiembrie şi în 1, 2, 3, 4 decembrie la Espoo (Finlanda).

          În stagiunea 2009 – 2010, Teatrul Naţional „Radu Stanca” va oferi publicului reprezentaţii cu cele mai bune spectacole ale sale, păstrând varietatea, echilibrul şi calitatea cu care a fost obişnuit în ultimii ani. Biletele pentru spectacolele lunii septembrie s-au pus deja în vânzare şi se găsesc la Agenţia Teatrală (Str. Nicolae Bălcescu, nr. 17) şi online, pe www.sibfest.ro.

 



Bilete

Agenţia Teatrală

 

Program:

Luni – Vineri: 11.00 - 18.00

Sâmbătă: 11.00- 17.00

Duminică: 10.00- 15.00

Str. Nicolae Balcescu, nr. 17
Tel. 0369 101 578

În zilele de spectacol la spaţul de joc, cu 30 de minute înainte de ora de începere a reprezentatiei.

Agenția de bilete este închisă în perioada 19 iulie- 31 august.

 

Accesul în sala de spectacol nu este permis după începerea reprezentației.



Știri

CUTIA MIMEI-un spectacol de improvizație cu umor rafinat

Sibiu, 28 iulie 2010. Centrul de Cercetări Avansate în Domeniul Artelor Spectacolului (CAVAS) și  M’s Magic Mime în parteneriat cu Teatrul Național Radu Stanca Sibiu prezintă joi, 29 iulie a.c , ora 19:00 la sala centrului de cercetări spectacolul de pantomimă Cutia Mimei.

citeste mai departe

 

Două Ţări- un spectacol, un proiect comun al Oberhausen Theater şi Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu

Sibiu, 22 iulie 2010. Secţia Germană a Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu anunţă lansarea primului proiect din cadrul programului Două Ţări- un spectacol/ Zwei Länder- ein Stück  ce se va desfăşura în perioada 25- 30 iulie a.c. la Oberhausen, Germania, sub forma unor ateliere de lucru la care vor participa şase elevi sibieni.

citeste mai departe



Video of the Month

Click Aici pentru Galerie Video